– Mai mulți bătrâni care beneficiază de bilete gratuite pe calea ferată au pus pe picioare o afacere superprofitabilă
– Sute de călători au mers la jumătate de preț pe diferite rute, prejudiciul adus Ministerului Transporturilor ridicându-se la peste 300 de milioane de lei vechi
Te iau în primire încă de cum ai intrat în gară. Nici n-apuci să ajungi la casa de bilete că te și întreabă unde mergi și dacă n-ai vrea să economisești niște bani. Majoritatea au peste 80 de ani, iar unii dintre ei de abia mai merg, de abia mai văd… și, totuși, zilnic fac sute de kilometri, bătând țara în lung și lat. Se adună aproape în fiecare seară în stația CFR Suceava Nord (Ițcani) și caută „însoțitori” de ocazie. „Cine merge la Timișoara? La juma’ de preț!”, e întrebarea pe care o auzi cel mai des la casele de bilete. Sau București, Arad… cât mai departe să fie! De acolo, iau trenul înapoi spre Suceava, și tot așa, zi de zi, săptămână de săptămână.
De mai bine de doi ani, din Gara Suceava Nord (Ițcani), o călătorie cu trenul până la Timișoara, Lugoj, București, Caransebeș etc., costă doar jumătate din prețul obișnuit al biletului. Nu este vorba de nici o facilitate oferită sucevenilor de către Compania Căilor Ferate Române, ci de o afacere ilegală a unor veterani de război, care pun la bătaie biletele de călătorie gratuite pe care le primesc de la stat și dreptul de a lua însoțitori la fiecare drum pe care îl fac. Și pentru ca afacerea să fie cât mai profitabilă, iar așa-zișii însoțitori să fie cât mai mulți, veteranii care au astfel de îndeletniciri cumpără bilete și de la ceilalți camarazi de război, care nu le folosesc, și preferă să le vândă pe câteva sute de mii de lei vechi.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au început zilele trecute urmărirea penală împotriva a șase bătrâni, acuzați că prin manevrele descrise mai sus au adus un prejudiciu Ministerului Transporturilor de sute de milioane de lei vechi. Lucrătorii Serviciului Poliției Transporturi Feroviare Suceava au scos de la Regionala CFR Iași cupoanele biletelor (cu plecare din Gara Suceava Nord), reușind să identifice mai mulți veterani de război sau urmași de-ai acestora, care, în loc de 12 sau 24 de călătorii gratuite cât le-a oferit statul, au făcut, numai în primele trei luni ale acestui an, de până la cinci ori mai multe.
– Un octogenar din Suceava s-a plimbat de 107 ori în trei luni
Este cazul lui Vasile Miron, în vârstă de 81 de ani, din municipiul Suceava, care, susțin oamenii legii, în perioada ianuarie-martie a.c., deși avea dreptul doar la 24 bilete gratuite, a avut parte de 107, la fiecare dintre ele, octogenarul având nevoie de însoțitori, aceștia din urmă fiind, spun polițiștii, călători obișnuiți, pe care bătrânul i-a racolat de la casa de bilete a gării. Lista învinuiților continuă cu Nicolae Ciosa (85 de ani), din Costeiu-Timiș, cu 55 de bilete „consumate” în circa 90 de zile, pe ruta Suceava Nord – Lugoj – Timișoara – Caransebeș, Ioana Drăghia (72 de ani, urmașă de veteran de război), cu 39 de bilete pe ruta Suceava-Buzău, Gheorghe Bârsan (83 de ani), din Darabani-Botoșani, cu 44 de bilete pe ruta Suceava – București și Suceava – Oradea, Lazăr Iamandi (84), din Săgeata-Buzău, și Maria Sănduciu (83 ani), din Todirești-Suceava, cu 85, respectiv 121 de bilete. Toți aceștia, au stabilit anchetatorii, au țepuit Ministerul Transporturilor cu peste 300 de milioane de lei vechi. Ei sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. În afară de cei nominalizați, în vizorul oamenilor legii se află și alți veterani de război care își petrec bătrânețile pe trenurile de călători. „Gândiți-vă că acest prejudiciu, de circa 300 de milioane de lei, a fost calculat numai pentru plecările de la Suceava. Ori, acești oameni se și întorceau cu trenul și, mai mult ca sigur, luau și atunci . Nu e o practică care se întâlnește numai la Suceava, ci în mai multe județe. De regulă, caută călătorii care au de făcut distanțe mari, pentru ca și prețul biletului să fie mai mare. Este o situație stânjenitoare, e drept, să anchetezi bătrâni în jur la 80 de ani…”, mărturisește șeful postului de poliție al Stației Suceava Nord, agentul șef principal Gavril Moroșan.
Ce spune legea
Articolul 15 din Legea nr.44 din 1 iulie 1994, privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război: Veteranii de război și văduvele de război beneficiază și de următoarele drepturi – câte 12 călătorii interne gratuite dus-întors sau 24 simple în cursul unui an calendaristic la clasa I pe calea ferată, pentru marii mutilați, pentru invalizii de război, precum și pentru veteranii de război decorați cu ordine și medalii. Veteranii de război nedecorați, precum si văduvele de război au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 6 călătorii interne gratuite dus-întors sau 12 simple pe calea ferata. Generalii și ofițerii călătoresc la clasa I, iar ceilalți veterani de război nedecorați și văduvele de război, la clasa a II-a.






