Vestirea Tainei Euharistiei de către Mântuitorul Iisus Hristos: „Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac“

Mântuitorul ne-a dezvăluit cât se poate de clar că pentru a putea viețui cu adevărat trebuie să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său. La momentul respectiv însă, atât ucenicii Săi, cât și iudeii care ascultau cuvintele Sale au fost luați prin surprindere, neînțelegând cum este cu putință acest lucru. Cina cea de Taină urma să dezvăluie cum trebuie să ne împărtășim și în ce mod minunat a binevoit Dumnezeu să ne ofere cel mai înalt dar cu putință, pentru ca noi înșine să ne putem sfinți astfel viața.
În Vechiul Testament au existat o serie de evenimente care au prefigurat parțial apariția Tainei Euharistiei, printre care se regăsesc Paștele iudaic, ce cuprindea drept element central sacrificarea și consumarea mielului, sau jertfa minunată a Prorocului Ilie, când i-a înfruntat pe prorocii falși ce slujeau zeului Baal. Cu toate acestea, semnele au rămas complet ascunse poporului iudeu, care arată foarte clar că nu înțelegea semnificația lor, de vreme ce a reacționat negativ la vestirea Mântuitorului legată de această taină. În capitolul al VI-lea al Evangheliei după Ioan regăsim o descriere completă și deosebit de importantă a Tainei Euharistiei făcută de Mântuitorul Însuși. Este necesar, însă, să amintim mai întâi și contextul în care a avut loc această vestire. Astfel, la începutul capitolului amintit ni se relatează săvârșirea minunii înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești, prin care au fost hrăniți peste zece mii de oameni (sunt menționați doar cinci mii de bărbați, dar ei erau însoțiți și de propriile familii). Ca urmare a acestui miracol, mulțimea vrea să Îl înscăuneze pe Hristos ca rege, dar El Se retrage în munte și apoi revine împreună cu ucenicii Săi în Capernaum. Mulțimea vine după El, dar Iisus le atrage atenția că L-au urmat nu pentru că au credință, ci „pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat“ (Ioan 6, 26). Apoi, le spune următoarele: „Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl“ (Ioan 6, 27). În mod evident, Mântuitorul numește aici Taina Euharistiei drept „mâncarea ce rămâne spre viața veșnică“, arătând astfel că aceasta se deosebește de orice alt aliment terestru, pe care îl putem consuma oricând. Taina Euharistiei devine astfel o lucrare a lui Hristos, așa cum se menționează la finalul rugăciunii din timpul Heruvicului: „căci Tu ești Cel ce aduci și Cel ce Te aduci“. Mulțimile însă sunt perfect nemulțumite, deoarece simt că așteptările le-au fost înșelate. Au sperat pentru o noapte întreagă că Îl vor găsi din nou pe Iisus și vor primi pâine fără a mai fi nevoite să muncească și sunt dezamăgite. Așa că marșează insolente și Îi amintesc de mana primită timp de patruzeci de ani cât a rătăcit poporul Israel în pustie înainte de a intra în pământul Canaan. Iisus le amintește imediat că nu Moise este Cel care le-a oferit mana cerească, ci Tatăl Său, Cel ce le va da și acum Pâinea cea adevărată. Observăm aici un alt element esențial. Tatăl este Cel care ne dă Pâinea cea adevărată. Aici este și motivul-cheie pentru care majoritatea rugăciunilor din cadrul Sfintei Liturghii se adresează Tatălui, și nu Fiului.
Făgăduința nemuririi
Fiecare om are un suflet nemuritor, iar aici ne confruntăm cu un adevăr incontestabil. Faptul că își va petrece veșnicia în Împărăția cerurilor sau în adâncurile iadului este o cu totul altă problemă. De aceea, atunci când Mântuitorul le vorbește iudeilor despre nemurire ca făgăduință pentru cel care se împărtășește cu Trupul și Sângele Său, El nu afirmă indirect că persoanele care nu se împărtășesc nu vor fi nemuritoare, ci doar că nu vor avea „viață“ în sufletul lor, că acesta din urmă va fi tulburat, răscolit sau indiferent. Viața noastră nu se reduce la această existență biologică repetitivă, care constă în respirație, hrănire sau reproducere, ci înseamnă infinit mai mult. De aceea, Hristos le spune mulțimilor: „Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit (s.n.). Pâinea Care Se coboară din cer este aceea din Care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt Pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu“ (Ioan 6, 49-51). Poporul iudeu a mâncat mană în pustie, dar asta nu l-a făcut să intre în Împărăția cerurilor. Orice hrană trupească nu constituie pentru noi decât o amânare a morții, nu o naștere spre viața veșnică, în timp ce Euharistia este cea care ne învie sufletul, ne pregătește pentru veșnicia alături de Dumnezeu și umple de pace, har și bucurie inimile noastre. De aceea, cel ce mănâncă așa cum se cuvine Trupul și Sângele Domnului va fi veșnic viu. Spunem „așa cum se cuvine“ pentru că există și exemple negative precum cel al lui Iuda și al corintenilor (a se vedea prima Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, în special capitolul al XI-lea, versetele de la 20 la 34). Iudeii nu au înțeles mesajul Domnului și s-au revoltat. De aceea, El a simțit nevoia să mai adauge câteva cuvinte care să lămurească mai bine ce dorea să le transmită.
„Cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine“
Hristos a decis, văzând mirarea iudeilor, să le explice mai amplu ce însemna această împărtășire cu Trupul și Sângele Său: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci trupul Meu este adevărată mâncare, iar sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu viez pentru Tatăl și cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Aceasta este Pâinea Care S-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinții voștri mana și au murit. Cel ce mănâncă această Pâine va trăi în veac“ (Ioan 6, 53-58). Pentru noi creștinii de astăzi, înțelesul cuvintelor de aici este unul cât se poate de clar. Taina Euharistiei ne unește cu Hristos într-un mod existențial. Sufletul nostru capătă căldura Vieții, rădăcinile păcatelor sunt extirpate, iar viața noastră este înveșnicită. Cu toate acestea, la vremea respectivă, efectul imediat al acestor cuvinte a fost că majoritatea iudeilor care Îl urmau s-au îndepărtat de la El și nu au mai dorit să Îl asculte. Cuvintele Sale li se păreau absurde, lipsite de sens, poate chiar macabre. Doar cei doisprezece Apostoli, printre care și Iuda, cel care urma să-L vândă, au ales să rămână alături de El, însoțiți poate și de femeile care au fost alături de Hristos chiar și la răstignirea Sa. Așadar, s-a confirmat încă o dată că, deși chemarea a fost adresată multora, aleșii au rămas în continuare puțini. Petru și cei împreună cu el nu s-au dezis de Hristos, chiar dacă nu au înțeles pe moment aproape nimic din ce dorea El să spună. Au așteptat să vină acea clipă potrivită, iar momentul nu era deloc departe, deoarece, cu ocazia următoarei sărbători pascale, mielul iudaic urma să devină un simplu simbol, în timp ce Taina Euharistiei era săvârșită pentru prima dată de Însuși Hristos.
Adrian Agachi – ZIARUL LUMINA