Veșnic repetabila poveste

Nu. CFR Cluj n-a avut ghinion. Sau doar ghinion. A avut în plus atitudinea tipic românească, indiferent că aceia care au manifestat-o erau argentinieni, portughezi sau chiar români. Adică au intrat cu toții marcați de ideea că Bayern e un monument imposibil de clintit (nicicum de demolat), o cetate inexpugnabilă, că stadionul o să le cadă-n cap, că, pardon, Culio nu-i Schweinsteiger și că etc. Altfel spus, condiția de milog ne-a devenit o a doua natură, din care cauză ne este imposibil să mai observăm, măcar uneori, că ălălalt, „stăpânul”, nu-i tocmai în apele lui: că mai are și el o migrenă, că șchioapătă, că-l dor șalele și că ar putea fi măcar bătut, dacă nu chiar desfigurat, cu o singură condiție, aceea de a-l trata ca pe un egal, nu ca pe Superman-ul de altădată. Nu-ți trebuie cine știe ce știință a jocului pentru a observa, încă din primele 5 minute, că Bayern nu leagă nimic, că fundașii ei nu se sincronizează, că sunt greoi și nesiguri și că atacul este sublim dar lipsește cu desăvârșire. De la ce ni s-a tras, totuși? Simplu: ca întotdeauna, de la atitudine în joc, de la angajament, de la „pus osul”. Am văzut la fiecare jucător clujean, în diverse momente ale jocului, reacții lente, greoaie, dublate de o visare sinucigașă exact atunci când era nevoie de concentrare maximă. Spre deosebire de adversari, care declanșau ca un trăgaci de pistol la orice atingere a mingii, clujenii jucau ca tata mare: pasă d-aia leșinată, preluare, oprire, privire în stânga, în dreapta, iar apoi, când să o dea mai departe… unde-iiii!? Că i-o luase neamțu’ de-acu’ două minute, de când o preluase… Vreau să spun că între tehnica asta a noastră, de mingicari de maidan, și aia în regim de viteză, cum o au toate echipele care chiar vor și fac performanță, este o distanță enormă. De aici vin și toate belelele: de la lipsa de reacție rapidă. Niciodată pe neamț nu o să-l lovească mingea în tibie (iar de acolo să se ducă-n propria poartă…), nici în burtă, de unde să se ducă tot acolo, și niciodată neamțul n-o să șuteze ca idiotu’, din întoarcere, în propriul careu mic, direct în adversarul lipit de el (de unde… golul nr. 3), ci o s-o bușească în corner sau în aut. Fiindcă așa e simplu și eficient. Și sigur. Iar asta are de-a face cu multe chestii, inclusiv cu alimentația, cu școala urmată cinstit, cu I.Q.-ul, și câte și mai câte…