Veselie mare

La mari victorii, există un domn care face ca visul rău, de crezi că e electrocutat sau măcar sub influența prafurilor de mare risc. Se numește Becali George, iar alaltăieri seara, după 1-0 cu CFR Cluj, părea în pragul unei crize de epilepsie. Poate pentru prima dată în istoria ieșirilor sale necontrolate avea deplină justificare: Steaua s-a impus clar, a dominat net partida de la un cap la celălalt însă înainte de orice altceva, și-a luat o mare apăsare de pe creier (presupunând că există așa ceva la domnul Becali) învingând singurul contracandidat cu adevărat serios la titlul național. Culmea e că până și domnul Becali a renunțat să-și mai alinte angajații cu „tiki-taka, Barcelona!”, fapt care demonstrează fără dubiu că vremea gloriei supreme a Barcelonei s-a cam stins (sau e pe cale de a o face), ceea ce s-a probat cu vârf și îndesat cam la aceleași ore la care Steaua făcea instrucție cu Clujul. Am urmărit, așadar, un El Clasico aproape geamăn cu cel din Supercupa Spaniei (meciul tur, cel de la Barcelona) în care un Real dezlănțuit i-a desființat pe Messi, Iniesta și ceilalți, înaintea deschiderii scorului ratând 4 ocazii mari, dintre care două enorme în aceeași fază. După bijuteria de gol a lui Ronaldo a intrat în scenă piticuțul ăla genial și a întors scorul întocmai ca în Supercupa aia despre care vorbeam. S-a petrecut însă ceea ce am remarcat însă de astă-vară: lui Real nu îi mai este frică de Barca. Nu mai vezi izmene tremurând pe Ramos ori DiMaria, ceea ce contează enorm. Așa că egalarea a venit firesc, iar ultima mare ocazie a fost tot a Real-ului. Acest 2-2 este o victorie morală și mă face să cred că începutul foarte prost de campionat e o amintire și că de acum înainte Real va defila atât în campionat cât și în Champions’ League. Cu o condiție: ca Iker Casillas să-și revină cât de cât, pentru că așa de prost ca în ultimele două luni nu a apărat niciodată în viață. Revenind la noi acasă, dincolo de veselia lui Becali am mai văzut un moment de o veselie supremă: cel în care Nae Manea a aruncat cu targa după arbitru. Care arbitru nu văzuse, la 10 metri distanță, că unul scoate mingea de două ori de dincolo de linia de fund, pasează, și se face 1-0. A plecat, totuși, viu.