Cum care Veronica?! Păi Veronica este un personaj dintr-o carte “citită pe toate meridianele lumii”. Pe românii născuți poeți îi poartă gîndul mintenaș la eroina lui Paulo Coelho, acel autor în mare vogă pînă nu demult, dar despre care acum este trendy să spui că e cam comercial și scrie după rețete. Numai că lucrurile nu sunt ceea ce par a fi… Cuvintele dintre ghilimele sunt citate întocmai de pe pagina de internet (iar cînd spun pagină, chiar asta înseamnă, nicidecum site) a lui George Vlaicu și se referă la romanul de dragoste al acestuia, “Veronica pentru totdeauna”. Dar cine este George Vlaicu? Acest domn, că altfel nu pot să-i spun, candidează pentru postul lui Mircea Sandu! Are și facultate, nu ca ratatul de Ionuț Lupescu, este avocat și, zice-se, scriitor. Se vede treaba că nici unul dintre meridianele lumii nu trece pe la mine prin cartier, din moment ce n-am consumat actul cultural de a lectura cartea cu pricina.
Nu mai trebuie să ne mire faptul că niște iluștri necunoscuți candidează pentru niște posturi în care notorietatea în domeniu trebuie să primeze. Nevoia bolnăvicioasă de a se afla în prim plan împinge indivizi oarecare ca Aurel Rădulescu sau Ovidiu Tudorici să candideze la președinția României, la precedentele alegeri. Însă omul nostru, George Vlaicu, este de o altă factură, mai degrabă de categoria aspiranților de rit mai vechi, a “vindecătorului” Mudava sau a “contelui” Iosipescu-Zambra, și ei cîndva cu tentative la Cotroceni. “Omul de litere” giurgiuvean George Vlaicu este mai modest, el aspiră doar la președinția unei federații, fie ea și de fotbal. Va să zică nu de Gică Popescu trebuie să se teamă cameleonicul Naș, ci de acest Havel al jocului cu balonul îmbulinat! Acest nou Vlaicu ce se încumetă să survoleze Carpații fotbalului românesc!
Nu sunt un nihilist, vă veți convinge citind cele ce urmează. Acum un an, prin vară, Mircea Dinescu publica siderat în presa centrală o scrisoare în care expeditorul, după ce i-a aplicat niște periuțe stîngace, îi solicita niște rînduri pe coperta viitorului său roman ce sta să iasă de sub tipar. Pentru care rînduri se gîndise să-l scutească pe Mircea Dinescu de efort, scriindu-le el însuși!! Nu lipseau formulări pline de modestie cum ar fi “poet crescut pe altarul iubirii divine” sau “cu inima în vîrful peniței măiastre”. Ce ți-e și cu conștiința asta a valorii, mai ales atunci cînd este proprie! Ei bine, pentru a ghici autorul misivei nu aveți nevoie decît de o singură încercare… Felicitări, el este!
PS. În toată povestea asta, Veronica n-are nici o vină. Promit solemn, dacă mă voi împiedica vreodată de un meridian, să-mi completez colecția de Veronici.
