Eficiență

Venituri de peste 120.000 de euro, obținute din vânătoare, pe fondurile gestionate de Direcția Silvică Suceava



Venituri de peste 120.000 de euro, obținute din vânătoare, pe fondurile gestionate de Direcția Silvică Suceava
Venituri de peste 120.000 de euro, obținute din vânătoare, pe fondurile gestionate de Direcția Silvică Suceava

Pădurile Sucevei sunt una din principalele destinații de vânătoare ale turiștilor străini dornici să plece acasă cu trofee ale unor animale sălbatice care în alte părți nu se găsesc decât la Zoo.
Acest lucru este demonstrat în primul rând de încasările de 90.400 de euro numai din taxele de vânătoare achitate de aceștia către Direcția Silvică Suceava, în vreme ce vânătorii români, mult mai puțini, au scos din buzunare doar 37.800 de lei. Tarifele de vânătoare sunt aceleași și pentru români și pentru străini.
Prin valorificarea cărnii de vânat, Direcția Silvică Suceava și-a suplimentat veniturile cu încă 108.000 lei, astfel că, în total, din activitatea de vânătoare, în 2012 s-au obținut venituri de peste 120.000 de euro.
Iar acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care animalele sălbatice nu au fost vânate decât dacă existau solicitări din partea vânătorilor dispuși să plătească taxele care nu sunt la îndemâna oricui, sau în cazurile în care, din diferite motive, au fost necesare măsuri de reducere a populației de animale sălbatice într-o anumită zonă.
Conform evaluării efectivelor de vânat din primăvara anului 2012, în cele 24 de fonduri cinegetice administrate de DS Suceava existau 1.910 exemplare de cerb comun, 1.930 de exemplare de căprior, 1.063 de mistreț, 788 de cocoși de munte, 153 de urși, 119 lupi, 101 râși, 146 de pisici sălbatice, toate speciile având efective peste cele optime stabilite prin studii de specialitate.
Veniturile obținute au avut ca destinație o mai bună gestionare a activității de vânătoare, atât prin asigurarea hranei necesare animalelor sălbatice pe timp de vară, dar mai alesîn sezonul rece, cât și prin înființarea de noi construcții și amenajări vânătorești destinate gospodăririi și administrării fondurilor de vânătoare.
Astfel, după cum a precizat directorul celei mai mari direcții silvice din țară, pe lângă cele 353 de hectare de poieni și fânețe naturale care au ca destinație specială asigurarea hranei animalelor sălbatice pe timp de vară, au mai fost distribuite în teren, pe timp de iarnă, 240 de tone de fân, 84 de tone de porumb, 31 tone de cereale și plante furajere, 16 tone de fructe și semințe, 350 kg de hrană granulată pentru urs și mistreț, sute de kilograme de carne și deșeuri de abator, autorizate sanitar-veterinar, dar și 64 de tone de bulgări de sare.
Printre măsurile întreprinse anul trecut se numără și suplimentarea numărului de hrănitori pentru cerbi, căpriori și mistreț cu 64 de bucăți, precum și cu 75 de sărării.



Recomandări