În ultimii ani, silueta a devenit o adevărată obsesie la Hollywood, astfel încât este normal ca vedetele să fie preocupate de ceea ce mănâncă. Din ce în ce mai multe celebrități declară cu mândrie că au devenit vegetariene, că nu mai poartă blănuri naturale, se înscriu în asociații care apără drepturile animalelor și luptă împotriva poluării atmosferei.
„A deveni verde” este o modă pentru cei care pășesc pe covorul roșu, la fel ca și a fi membru și a face donații la cea mai mare organizație pentru protecția animalelor, People for the Ethical Treatment of Animals (PETA). Zeci de actori, indiferent de vârstă și sex, și-au schimbat obiceiurile alimentare sau chiar stilul de viață.
Recent, membrii organizației PETA, care realizează în fiecare an un clasament al celor mai sexy vegetarieni din lume, și-a desemnat câștigătorii pentru anul 2006. Este vorba de cântărețul Prince și de actrița Kristen Bell. Peste 40.000 de persoane au participat la acest sondaj efectuat pe site-ul Internet al organizației.
Prince, pe numele său adevărat Prince Rogers Nelson, îl succede pe Chris Martin, cântărețul grupului rock britanic Coldplay, premiat de PETA în anul 2005. „Pentru mine viața unui miel nu este cu nimic mai prejos decât viața unui om”, a spus Prince, citându-l pe Mahatma Ghandi.
Joaquin Phoenix – nu putea să fie altfel decât un vegetarian convins. Actorul trăiește în stil vegetarian de când avea vârsta de șapte ani. El este unul din veteranii clasamentului realizat de PETA, situându-se și în acest an în top ten. Actorul, cunoscut pentru rolul din „Gladiatoru”, a cerut ca în timpul filmărilor pentru pelicula „Walk The Line”, cizmele de cowboy pe care trebuia să le poarte să fie confecționate din plastic. Mai mult, actorul a reușit să-i înfurie pentru realizatorii costumelor insistînd ca toate piesele de vestimentație, pe care urmează să le poarte în film, să fie examinate de reprezentanții PETA
Natalie Portman – frumoasa actriță din „V for Vendetta”, născută în Israel, se află și ea în fruntea clasamentului celor mai sexy vegetarieni realizat de PETA. Ea a precizat că nu mai consumă carne de aproximativ 16 ani. Actrița a devenit vegetariană după de, atunci când era doar o copilă a văzut cum era fript un pui în timpul unei conferințe susținute de tatăl său.
„Sunt o vegetariană foarte strictă. Ador animalele și îmi respect convingerile”, a declarat actrița.
Andre 3000 – s-a aflat în primele locuri ale topului atât în anul 2004, cât și în 2005. Cântărețul a devenit vegetarian atât pentru a-și urma propriile convingeri filosofice, dar și din motive de sănătate.
Nicolette Sheridan – una dintre protagonistele serialului american de succes „Desperate Housewives” se află pentru prima dată în acest clasament. Ea a precizat că a devenit vegetariană din dragoste pentru logodnicul său, cântărețul Michael Bolton. Acesta ar fi reușit să o convingă că regimul vegetarian este cel mai bun pentru sănătate, dar mai ales pentru siluetă.
Tobey Maguire – interpretul personajului „Spider Man” a intrat pentru prima dată în acest clasament în anul 2002, exact când împlinea zece ani de când ducea un stil de viață vegetarian. El este înnebunit după alune pe care ar fi capabil să le mănânce cu orice fel de mâncare, chiar ca și condiment pentru paste. O altă pasiune culinară a sa o reprezintă pizza și broccoli. Potrivit cotidianului Enquirer, protagonistul din „Spider Man 2”, numit și „Tubby Maguire” din cauza fizicului său nu prea atletic, a apelat la serviciile unui bucătar personal. Se pare că în timpul unei vizite la un celebru cazinou din Las Vegas, bucătarul, Eric LaChasseur, ar fi intrat cu forța în bucătăria hotelului pentru a asista la pregătirea prânzului protejatului său.
Anne Hathaway – era în pelicula „Brokeback Mountain” regina rodeo-ului. În viața de zi cu zi ea se poate acum mândri că se numără printre cei mai sexy vegetarieni ai planetei. Actrița a declarat că a fi vegetarian pentru ea înseamnă în primul rând a mânca sănătos. „Nu am renunțat la carne pentru a-mi menține silueta sau pentru a fi frumoasă, ci pentru a trăi în armonie cu lumea și cu mine însămi”, a spus Anne.
Printre vegetarienii celebri se numără de asemenea Alicia Silverstone, Angela Bassett, cântăreața Annie Lennox, Avril Lavigne, Brigitte Bardot, Kim Basinger, Natalie Imbruglia, Pamela Anderson, Shania Twain, Vanessa Williams, Alec Baldwin, Anthony Kiedis, Boy George, Bryan Adams, David Duchovny, Paul McCartney, și Samuel L. Jackson. (Click News)
