Dosar penal

Vecina i-a furat banii din casă

O tânără din satul Manolea, comuna Forăști, s-a ales cu dosar penal, după ce, susțin polițiștii, i-a furat vecinului ei, un bărbat în vârstă de 61 de ani, 900 de lei din locuință.
Păgubitul a reclamat vineri lipsa banilor, susținând că în acea zi, în jurul orei 7.00, a plecat la târgul săptămânal organizat pe raza localității, de unde s-a întors la ora 10.30.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că autoarea furtului este o anume Mihaela B., în vârstă de 34 de ani, vecină cu păgubitul. De altfel, tânăra a recunoscut furtul și a predat polițiștilor cei 900 de lei sustrași din casa vecinului ei.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, precizează poliția.

Recomandări

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit

Rejudecarea i-a adus o pedeapsă ușoară unui șofer de autobetonieră care a provocat un accident cu consecințe dramatice