Proiectele de reabilitare a infrastructurii edilitare ne determină să avem orașul în întregime un șantier. Lucrările de înlocuire a rețelelor de apă, lucrări finanțate prin programul SAMTID, au ocupat o mare parte din străzile orașului și acest lucru va continua până în luna septembrie a.c. când sunt programate a se definitiva lucrările de înlocuire a celor 30 km de rețea. Programul de extindere a rețelelor de termoficare, proiect finanțat prin programul “Utilități și Mediu la Standarde Europene în județul Suceava”, de asemeni a transformat mai multe străzi în șantier. Știm cu toții că astfel de lucrări nu au fost făcute în orașul nostru din anii 1960-1970.
În campania electorală din 2004, am promis dornenilor că voi face din Vatra Dornei un șantier și dornenii m-au votat pentru aceasta, deci au acceptat ideea de reconstrucție a infrastructurii edilitare.
Toate aceste lucrări sunt necesare, iar sacrificiul dornenilor de a suporta tranșeele din oraș, pe lângă faptul că este obligație civică, este de apreciat. Este foarte greu de suportat, zgomotul utilajelor, strigătele muncitorilor, norii de praf din zona lucrărilor, precum și închiderea circulației pe anumite zone. Îmi pare sincer rău că nu au început și lucrările de montare a conductelor de distribuție pentru gazul metan. Era o oportunitate de a executa mai multe lucrări în același timp și a nu prelungi perioada de disconfort urban creat de execuția lucrărilor pentru infrastructura edilitară. Sper, totuși, ca în termenul cel mai scurt să fie desemnat operatorul sistemului de distribuție a gazului metan în județul Suceava și aceste lucrări să fie definitivate cât mai curând.
Din cauza acestor lucrări, nu putem demara nici lucrările de asfaltare a drumurilor. Țin să menționez că avem în cont sume special destinate lucrărilor de asfaltare, sume ce provin dintr-un cred special accesat pentru asfaltarea drumurilor în orașul nostru. Imediat ce străzile vor fi degajate de lucrări, asigurăm locuitorii noștri că imediat vom demara și lucrările de asfaltare. De asemeni, în această vară vor fi definitivate și lucrările de asfaltare a segmentului de drum DN 17 care traversează orașul nostru, respectiv străzile Transilvaniei, Mihai Eminescu, Podu Verde și Argestru.
Rog pe această cale dornenii să fie înțelegători și le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat!
Primarul municipiului Vatra Dornei
Ing. Constantin HUȚANU





