Expoziții

Vatra Dornei găzduiește cea mai importantă manifestare din domeniul turismului la nivel național

Cea mai importantă manifestare la nivel național în domeniul turismului, „Bursa și Forumul de Turism Balnear”, a debutat în cursul zilei de ieri, în municipiul Vatra Dornei, evenimentul fiind găzduit de Hotelul „Bradul”. Fiind singurul eveniment din turism din România inclus în calendarul pe acest an al Organizației Mondiale a Turismului (OMT), manifestarea de la Vatra Dornei a reunit peste 400 de participanți, reprezentanți ai agenților economici care lucrează în domeniul turismului balnear, prestatori de servicii, reprezentanți ai localităților în care se practică un astfel de turism, dar și invitați speciali din partea mai multor organizații internaționale din domeniu. Astfel, trebuie spus că în cursul zilei de ieri a avut loc deschiderea oficială a „Forumului de turism balnear”, urmată de un seminar pe tema „Turismul balnear din perspectiva europeană”. „Este cea mai importantă manifestare din turismul românesc de anul acesta, fiind singura manifestare înscrisă în calendarul Organizației Mondiale a Turismului. Este o întâlnire extrem de importantă, atât prin tematica abordată, cât și prin importanța celor care participă, având în vedere că la Vatra Dornei sunt prezenți președintele Asociației Europene a Stațiunilor Balneare, președinți ai celorlalte Asociații de Turism Balnear din Slovacia și Ungaria, dar și directorul regional pentru Europa al OMT. Aceste manifestări sunt extrem de importante și pentru noi, deoarece acum creionăm direcțiile care trebuie să existe în România în ceea ce privește turismul balnear, în contextul aderării țării noastre la Uniunea Europeană”, a declarat președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România, Nicu Rădulescu. De asemenea, tot în cursul zilei de ieri a debutat și „Bursa de Turism Balnear”, găzduită de data aceasta de hotelul „Călimani”. Trebuie precizat că la această manifestare participă aproximativ 50 de expozanți, respectiv agenții de turism, prestatori de servicii, agenți economici, dar și reprezentanți ai mai multor administrații locale din țară.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate
Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate

Peste 250 de sportivi vor participa la ediția de anul acesta a concursului de alergare montană “Hit The Egg – Oușoru Challenge” din Vatra Dornei

Concursul de alergare montană “Hit The Egg – Oușoru Challenge” va avea loc în municipiul Vatra Dornei
Concursul de alergare montană “Hit The Egg – Oușoru Challenge” va avea loc în municipiul Vatra Dornei

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume