Liga I

Vaslui a ajuns lider

Oţelul Galaţi - UTA Arad
Oţelul Galaţi - UTA Arad

Ceahlăul Piatra Neamț – Poli Iași, scor 1-0
Echipa Ceahlăul Piatra Neamț a câștigat, cu scorul de 1-0 (0-0), meciul susținut, vineri, pe teren propriu, împotriva formației Poli Iași, în etapa a V-a a Ligii I. Golul victoriei celor de la Ceahlăul a fost marcat în minutul 86, de Golban. Schumacher a centrat de pe stânga, Mircea Oprea a sărit pe sub minge, iar aceasta a ajuns la Golban, care a marcat cu capul, de la șapte metri.
Antrenorul echipei Poli Iași, Ionuț Popa, a urmărit meciul din tribună, el fiind suspendat o etapă de Comisia de Disciplină.
La meci au asistat 5.000 de spectatori. Formația Poli Iași a fost încurajată de aproximativ 500 de suporteri.
Universitatea Craiova – Unirea Urziceni, , scor 0-1
Formația Universitatea Craiova a înregistrat, vineri, a patra înfrângere consecutivă în primele cinci etape ale Ligii I, cedând, pe teren propriu, scor 0-1 (0-0), în fața echipei Unirea Urziceni.
Unicul gol al întâlnirii a fost înscris în minutul 90, de Bogdan Stancu, care a transformat un penalti dictat în favoarea formației Unirea Urziceni, după ce tot el a fost blocat la o pătrundere în careu de Ciucă.
Australianul Spase Dilevski s-a aflat la primul meci în tricoul Universității Craiova, în Liga I.
La meci au asistat 7.000 de spectatori. Echipa Unirea Urziceni a fost încurajată la Craiova de 80 de suporteri.
În fiecare repriză, jucătorii celor două echipe au beneficiat de câte o pauză de hidratare.
Universitatea Craiova rămâne cu doar trei puncte în clasament, câștigate în prima etapă, când s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, în fața formației Farul Constanța. De atunci, formația olteană a suferit patru înfrângeri: 1-2 la Poli Iași, 1-3 cu CFR Cluj, 0-2 la Pandurii Târgu Jiu și 0-1 cu Unirea Urziceni.
Oțelul Galați – UTA Arad, scor 2-1
Echipa Oțelul Galați a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), formația UTA Arad. Golurile au fost marcate de Roszel ’53 (autogol) și Jula ’64 (penalti), pentru Oțelul, respectiv de Edson ’85, pentru UTA.
Oțelul a deschis scorul în minutul 53, datorită unui autogol înscris de Robert Roszel, care a deviat cu capul în propria poartă o centrare a lui Dorin Semeghin.
Scorul a devenit 2-0 în minutul 64, când Emil Jula a transformat un penalti dictat după ce Gabriel Paraschiv a fost faultat în careu de nou intratul Bumbac.
UTA Arad a redus din diferență în minutul 85, prin Edson. Chița a fost angajat în adâncime, a întors cu capul, din careu, până la Mircea Ilie, care a șutat de la 16 metri, iar Edson a împins mingea în plasă.
La partidă au asistat 5.000 de spectatori. Echipa UTA Arad a fost încurajată la Galați de un grup de 30 de suporteri.
Universitatea Cluj – FC Vaslui, scor 2-3
Formația FC Vaslui a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Universitatea Cluj. Golurile echipei gazdă au fost reușite de Sabo ’57 (penalti) și Martin Suller ’84, în timp ce pentru FC Vaslui au punctat Sabou ’33, Ljubinkovici ’67 și P.Jovanovici ’83.
FC Vaslui a deschis scorul în minutul 33 prin Sabou. Dorinel Munteanu a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, Sabou a oprit mingea cu ambele mâini, după care a reluat, de la 11 metri în poarta apărată de Martin Tudor.
Universitatea Cluj a restabilit egalitatea în minutul 57 prin Sabo, care a înscris dintr-o lovitură de pedeapsă, după un fault al lui Buhuș asupra lui Goga.
În minutul 67, FC Vaslui a preluat din nou conducerea prin Marko Ljubinkovici, care a reluat cu o lovitură de cap din 5 metri o lovitură liberă executată de Dorinel Munteanu de pe partea dreaptă.
FC Vaslui și-a majorat diferența în minutul 83. Portarul formației clujene, Martin Tudor, a ieșit să respingă o minge, care a ajuns la Petar Jovanovici (FC Vaslui), acesta înscriind în poarta goală.
Universitatea Cluj a redus din handicap, în minutul 84, prin Martin Suller, care a reluat în poartă, după ce portarul Hăisan a respins în față un șut al unui jucător clujean.
La meciul disputat pe o ploaie torențială au asistat 2.000 de spectatori.
Mijlocașul Gigel Coman a debutat, în această partidă, cu tricoul Universității Cluj, echipă ce nu a obținut încă nici o victorie în Liga I.
Gloria Buzău – CFR Cluj, scor 1-2
Formația CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Gloria Buzău, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Golurile au fost înscrise de Cl. Ionescu ’26, pentru Gloria, respectiv Trică ’5 și Fabbiani ’84, pentru CFR Cluj.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 5, prin Eugen Trică. Acesta a marcat de la șase metri, după o acțiune personală pe stânga a lui Fabbiani, care i-a pasat în fața porții.
Gloria Buzău a restabilit egalitatea în minutul 26, când Claudiu Ionescu a transformat o lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga, la colțul scurt, în vinclu.
CFR Cluj a marcat golul victoriei în minutul 84, prin Fabbiani. Argentinianul a primit o pasă la șase metri și a înscris, cu un șut printre picioarele lui Barbu, primul său gol în Liga I.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Marius Avram (central), Cristian Nica, Gheorghe Negoiță (asistenți) și Ionică Serea (rezervă).
Observatorii întâlnirii au fost Dan Petrescu și Alexandru Boc.
La meci au asistat 8.000 de spectatori. Echipa CFR Cluj a fost încurajată la Buzău de un grup de 60 de suporteri.
În minutul 7, la stadionul Gloria și-a făcut apariția și finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, împreună cu vicepreședintele CA, Teia Sponte. Sosirea lui a fost primită cu aplauze de suporterii buzoieni.
Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a fost primit cu ostilitate pe stadionul din Buzău, spectatorii scandând „Afară, afară cu ungurii din țară”, în momentul în care acesta și-a făcut apariția pe teren. Singurul reprezentant al clujenilor care a fost aplaudat de buzoieni a fost antrenorul Ioan Andone.
Gloria Bistrița – Dacia Mioveni, scor 1-0
Echipa Gloria Bistrița a învins, ieri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Dacia Mioveni.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Tilincă, în minutul 84.
Din minutul 52, Dacia Mioveni a evoluat în inferioritate numerică, Mădălin Murgan fiind eliminat după ce a primit două cartonașe galbene în același minut.
Cosmin Tilincă a marcat golul victoriei pentru Gloria Bistrița, în minutul 84, cu un șut de la 10 metri, după o fază la care oaspeții au acuzat o posibilă poziție de ofsaid a marcatorului.
La meci au asistat aproximativ o mie de spectatori.
La închiderea ediției, partida Poli Timișoara – Rapid nu era terminată.
Clasamentul Ligii I arată astfel:
1. FC Vaslui 5 3 2 0 11 – 6 11 (+5)
2. CFR Cluj 5 3 2 0 8 – 4 11 (+5)
3. Unirea Urziceni 5 3 1 1 12 – 8 10 (+4)
4. Rapid București 4 3 1 0 10 – 6 10 (+4)
5. Steaua 4 3 1 0 4 – 1 10 (+4)
6. Dinamo București 4 2 1 1 6 – 4 7 (+1)
7. Poli Timișoara 4 2 1 1 9 – 8 7 (+1)
8. Pandurii Târgu Jiu 4 2 1 1 5 – 4 7 (+1)
9. Poli Iași 5 2 0 3 6 – 6 6 (0)
10. Ceahlăul Piatra Neamț 5 2 0 3 6 – 7 6 (-3)
11. Oțelul Galați 5 2 0 3 7 – 9 6 (-3)
12. Gloria Bistrița 4 1 2 1 6 – 7 5 (-1)
13. UTA Arad 5 1 2 2 6 – 7 5 (-1)
14. Universitatea Craiova 5 1 0 4 6 – 8 3 (-6)
15. Farul Constanța 4 1 0 3 2 – 6 3 (-3)
16. Gloria Buzău 5 1 0 4 3 – 11 3 (-6)
17. Dacia Mioveni 4 0 2 2 4 – 6 2 (-4)
18. Universitatea Cluj 5 0 2 3 7 – 10 2 (-7).

Universitatea Cluj - FC Vaslui
Universitatea Cluj - FC Vaslui
Oţelul Galaţi - UTA Arad
Oţelul Galaţi - UTA Arad

Recomandări

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.

Drd. Delia Leizeriuc: „În contextul vizual contemporan, dominat de imagini rapide și tehnologice, pictura Marcelei Dascălu afirmă valoarea lentorii și a contemplației”