Directorul adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Vasile Rîmbu, a rămas fără funcția de administrator șef din cadrul acestei instituții, funcție pe care a deținut-o doar pentru câteva zile. Trebuie spus că decizia a fost luată de conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la doar cinci zile după ce Vasile Rîmbu a fost numit în această funcție. Practic în urmă cu câteva zile, Rîmbu primise o decizie prin care i se aducea la cunoștință că, potrivit prevederilor Ordinului președintelui ANAF nr. 868/2006, începând cu data de 20 octombrie 2006 va avea calitatea de administrator-șef, care coordonează toate structurile de administrare din cadrul instituției. Potrivit prevederilor ordinului menționat, administratorul șef, în calitate de coordonator al acestor structuri, pe lângă atribuțiile pe care le are în calitate de director executiv adjunct, conduce și îndrumă întreaga activitate de administrare fiscală, inclusiv pe cea de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale. De asemenea, în funcția în care fusese numit, Vasile Rîmbu ar fi urmat că coordoneze metodologic și să avizeze activitatea unor servicii din cadrul DGFP Suceava, respectiv resurse umane, salarizare și pregătire profesională, financiar, contabilitate, investiții și buget propriu, juridic, audit intern, relații publice și cu presa. Cu toate acestea însă, în cursul zilei de ieri, Vasile Rîmbu a fost înștiințat că potrivit unui nou ordin, nr. 906/2006, președintele ANAF revine asupra deciziei anterioare, retrăgându-i acestuia calitatea de administrator șef.





