Vicovu de Sus a obținut în urmă cu opt ani statutul de oraș. De atunci și până în prezent, locuitorii noului oraș au simțit „beneficiile” acestei noi titulaturi doar prin plăcuțele indicatoare de la intrarea în Vicovu de Sus și prin creșterea taxelor și a impozitelor locale. În rest, investițiile pentru a aduce Vicovu de Sus de la statutul de comună la cel de oraș au lipsit cu desăvârșire. În momentul de față, locuitorii acestui oraș nu au rețea de canalizare, nu au drumuri asfaltate, spațiile de joacă pentru copii lipsesc cu desăvârșire, iar în școli, elevii sunt nevoiți să meargă la baie în grupuri sanitare aflate în curtea unităților de învățământ.
Toate aceste probleme se află pe agenda candidatului pentru funcția de primar în Vicovu de Sus din partea PDL, Vasile Iliuț.
Om de afaceri local, Vasile Iliuț spune că își dorește să dea o nouă față acestui oraș și să rezolve problemele pe care oamenii le reclamă de ani buni de zile. Iliuț spune că prioritatea de grad zero pe care o va avea în calitate de primar va fi construcția unei rețele de canalizare în toate localitățile orașului.
„Dacă întrebi pe oricine din Vicovu de Sus îți va spune că ceea ce își dorește cel mai mult este să aibă o rețea de canalizare. Aceasta este cea mai importantă problemă. Trăim într-un oraș în care nu există nici măcar un metru de rețea de canalizare. Toată lumea își dă apa menajeră în pânza freatică, care la ora actuală este compromisă total”, a spus candidatul PDL pentru funcția de primar în orașul Vicovu de Sus.
Acesta spune că o altă prioritate este asfaltarea sau betonarea drumurilor din oraș. Vasile Iliuț afirmă că în afară de drumul național care traversează Vicovu de Sus și de alte două străzi din centrul orașului și din Laura, nici o stradă nu este asfaltată.
„Nu poți să spui că ești oraș dacă nu ai străzi asfaltate și betonate sau dacă nu ai parcări amenajate. Toată lumea așteaptă canalizarea și betonarea străzilor. Asta și pentru că pe timpul verii, oamenilor le este imposibil să stea cu geamurile deschise, pentru că tot praful le intră în case”, a mai declarat Vasile Iliuț.
Iliuț: „Nu este normal ca elevii din orașul nostru să meargă la grupuri sanitare aflate în curtea școlilor”
Lista sa cu lucruri pe care le are de făcut atunci când va ajunge primar continuă cu modernizarea celor opt unități de învățământ din Vicovu de Sus. Vasile Iliuț ne-a declarat că nu este normal ca în secolul XXI preșcolarii și elevii din acest oraș să fie nevoiți să meargă la grupuri sanitare aflate în curtea școlilor sau grădinițelor în care învață.
El a dat ca exemplu Liceul „Ioan Nistor”, acolo unde cei peste 3.000 de elevi sunt nevoiți să folosească un singur grup sanitar aflat în spatele școlii.
„Este un grup sanitar de acum 40 de ani. Când eram eu elev era același grup sanitar. Nu se poate așa ceva. Nu se poate să nu ai o chiuvetă să te speli pe mâini într-un liceu dintr-un oraș”, susține candidatul PDL pentru primărie.
Vasile Iliuț mai precizează că își dorește ca pe timpul mandatului său de primar să rezolve de urgență problema pieței din Vicovu de Sus, acolo unde miile de oameni care vin să vândă sau să cumpere sunt nevoiți să suporte condiții inumane. Asta deoarece, spune Vasile Iliuț, în momentul de față în piața din Vicovu de Sus nu sunt create condițiile pentru un comerț civilizat, iar alimentele, animalele și alte produse sunt vândute la un loc.
Candidatul PDL a mai adăugat că în calitate de primar va promova un proiect pentru înființarea unei baze sportive și a unei zone de agrement pentru vicoveni, crearea de locuri de joacă pentru copii, și nu în ultimul rând, consolidarea relațiilor cu toate instituțiile statului și cu bisericile, indiferent de cultul religios de care aparțin acestea.
De precizat că Vasile Iliuț își va lansa în mod oficial candidatura și programul electoral în cursul zilei de astăzi. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18:00, la sala de sport din centrul orașului Vicovu de Sus.
Alegeri
Vasile Iliuț: Vicovu de Sus trebuie să devină într-adevăr un oraș






