Eveniment

Vasile Demciuc, doctor în istorie, a fost hirotesit arhidiacon

Vasile Demciuc, doctor în istorie, a fost hirotesit arhidiacon. Foto Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Vasile Demciuc, doctor în istorie, a fost hirotesit arhidiacon. Foto Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Diaconul Vasile Demciuc, doctor în istorie, a fost hirotesit arhidiacon de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, pe 20 septembrie, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. La eveniment au participat numeroși credincioși și clerici. Conform datelor publicate pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, http://www.arhiepiscopiasucevei.ro/, arhidiaconul Vasile Demciuc, personalitate recunoscută la nivel local și național prin implicarea sa în viața Bisericii și în viața culturală și academică a Sucevei, este dublu licențiat în istorie-geografie (1983) și teologie (1995), precum și doctor în istorie (1994). În calitate de muzeograf, lector universitar, director al Departamentului de Științe Umane și Social Politice din cadrul Facultății de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, consilier-șef al Inspectoratului Județean pentru Cultură și apoi director al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național (Suceava), a desfășurat o activitate prodigioasă, recunoscută prin numeroase distincții și premii, dintre care amintim: Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler – pentru promovarea culturii (2004), Medaliile Centenar Ion Irimescu (2003) și Ștefan cel Mare și Sfânt – 500 de ani (2004), conferite de Ministerul Culturii și Cultelor din România, Medalia Centenar Dumitru Stăniloae (2003), conferită de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (Iași), Medalia Sanctus Stephanus Magnus Defensor Europae (2004), conferită de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, și Medalia Crucea Sfântului Andrei (2004), conferită de Arhiepiscopia Tomisului și Dobrogei. Autor al numeroase articole, pliante, studii, monografii și cărți despre personalități locale și naționale, precum și despre monumente din spațiul cândva bizantin, arhid. Vasile Demciuc este, începând cu 1 august 2020, consilier eparhial în cadrul sectorului Patrimoniu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Alți trei diaconi „ridicați” la poziția de arhidiaconi
Alături de suceveanul Vasile Demciuc, au mai fost hirotesiți arhidiaconi de cătreÎnaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, alți trei diaconi: diac. Adrian Popa, diac. Ilie Leonte și diac. Daniel-Dumitru Lazăr.
Conform datelor prezentate pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, arhidiaconul Adrian Popa este absolvent al Seminarului Teologic „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra Neamț și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (program de licență și master), a fost psalt la Catedrala Mitropolitană din Iași (2008-2020). Începând cu 1 august 2020, este diacon și protopsalt la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” din municipiul Suceava și director al Departamentului de Colportaj al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Arhid. Ilie Leonte a terminat Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț și este dublu licențiat, în teologie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași) și muzică (Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași), cu studii de master în teologie, și a fost psalt la Catedrala Mitropolitană din Iași în perioada 2014-2020. Din 1 august 2020, este diacon și protopsalt la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” din municipiul Suceava.
Arhid. Daniel-Dumitru Lazăr este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț și al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a făcut studii de licență și de master în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, și a fost psalt la Catedrala Mitropolitană din Iași în perioada 2005-2020. Din 1 septembrie 2020, este diacon și protopsalt la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” și gestionar al Departamentului de Colportaj al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Recomandări

„Soborul Maicii Domnului” la Mănăstirea Sihăstria Putnei – Liturghie arhierească în a doua zi de Crăciun

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii

Punerea pietrei de temelie a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Fundației Umanitare Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava