Șeful centrului de exploatare Suceava a E-ON Moldova, Vasile Curelaru, a fost validat, în cursul zilei de ieri, în funcția de consilier județean din partea PD-L. Curelaru i-a luat locul în Consiliul Județean lui Marius Vatavu, care și-a dat demisia din deliberativ după ce a fost ales în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale „Poșta Română”.
Tot în cadrul ședinței de ieri consilierii județeni au ales prin vot noii membri ai Autorității Teritoriale de Ordine Publică, în condițiile în care în structura de conducere a acestui organism au fost eliberate două locuri, prin demisiile consilierilor județeni Marius Vatavu și Ioan Bălan, acesta din urmă fiind ales deputat în parlamentul României.
Singurele propuneri pentru ocuparea celor două locuri vacante au fost făcute de reprezentanții PD-L, nominalizările acestora fiind consilierii Cristinel Macovei și Vasile Curelaru. Cei doi au fost aleși cu majoritatea voturilor exprimate, urmând ca la prima ședință membrii ATOP să-și desemneze un nou președinte. Asta în condițiile în care această funcție a fost eliberată după demisia din CJ Suceava a lui Marius Vatavu.






