Vârful nasului



Într-una din zicerile sale excepționale, maestrul thriller-ului cinematografic, Sir Alfred Hitchcock, expunea propria-i teorie asupra a ceea ce înseamnă punctul de vedere: „Oamenii au un anume orizont care depinde de mulți factori, inclusiv de distanța dintre ochi. La unii, aceasta este atât de mică încât orizontul se concentrează într-un punct aflat undeva prin vârful nasului. Atunci, cel în cauză spune: «Acesta este punctul meu de vedere»!”. Cam așa stau lucrurile în fotbalul nostru, al cărui orizont este parcă încă mai limitat: să scăpăm de retrogradare, să ciupim un egal în vreo Cupă, să batem la nivel de Națională pe Krivoi Rog etc. Aflate în pregătire prin zone ceva mai primitoare, echipele noastre au, ca și în campionat, parcursuri dintre cele mai ciudate. Încă mai ciudat, dar pe deplin românesc, este felul cum cei aflați în mijlocul „fenomenului” (să trăiești, Mitică!) interpretează, absolut halucinant, halucinantele rezultate. Bunăoară, până alaltăieri, Steaua se autodeclarase „campioana partidelor de pregătire”, obținând numai victorii, e drept că împotriva unor echipe mai degrabă neomologate. Nu văzuse, se pare, nimeni că apărarea e varză, că pămpălău’ din poartă e chiar așa, că ăia din atac par a avea în minge cel mai feroce dușman etc. A venit însă meciul cu Mlada Bolestav, o echipă oarecare, dar echipă de fotbal, totuși. I-a dat Stelei 3 bucăți, dar era loc de încă vreo 5, ai noștri jucând ceva între rușinos și penibil. Știți ce a zis un oficial vag alfabetizat al Stelei (nu, nu Gigi, ci un fost fotbalist)? I-auziți: „Era firesc ca după atâta pregătire, mai ales fizică, echipa să aibă și un moment de cădere”! Bă, derbedeule, echipa e toată numai o căzătură, nu te lua după „victoriile” alea cu ospătari și frizeri din ligi de amatori, să vedeți voi când v-or da olandezii vreo 5 cum stă treaba cu „atâta pregătire”. Dincolo, la Dinamo, numai înfrângeri. Tot cu frizeri și ospătari. Oficialul lor, încă neîncătușat: „N-au nici o importantă rezultatele din amicale. O să vedeți în campionat că obținem numai victorii pe linie!” Că vă spuneam eu? Ce spunea Sir Alfred Hitchcock? Oricum ai privi lucrurile, important e să ai un punct de vedere ferm. Ce contează că e în vârful nasului?