Vânzarea cabinetelor medicale aflate în proprietatea Consiliului Local Suceava nu va fi grăbită de alegerile parlamentare. Primarul Ion Lungu a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că și-a propus să finalizeze această acțiune până la sfârșitul anului, mai ales că acum evaluatorul angajat de primărie trebuie să țină cont și de recesiunea de pe piața imobiliară. „Nu ne propunem să ne îmbogățim la Consiliul Local din vânzarea cabinetelor. Discutăm și azi, s-au făcut niște evaluări când era valabilă legea veche, aceasta a căzut, acum s-au făcut alte evaluări, când nu era această recesiune pe piața imobiliară. Trebuie să ținem cont și de acest aspect. Cred că vom găsi o soluție în așa fel încât să fim acoperiți din punct de vedere legal și să vindem cabinetele medicilor la un preț suportabil pentru ei. Îmi propun ca această problemă să fie rezolvată până la sfârșitul anului, nu sunt condiționat de alegeri”, a declarat primarul Lungu.
De asemenea, el și-a exprimat temerea că, dacă nu vor fi vândute toate spațiile în care funcționează cabinetele, atunci Consiliul Local, în calitate de proprietar, ar trebui să investească în reabilitarea lor, or această cheltuială nu se numără printre prioritățile administrației municipale.
„Eu îmi doresc să vindem aceste cabinete pentru că în prioritatea noastră nu stă reabilitarea cabinetelor medicale, știut fiind faptul că vor fi vândute către medici”, a spus Ion Lungu.
Cabinetele vor fi evaluate fără investițiile făcute de medici Șefa Comisiei de vânzare a cabinetelor din Consiliul Local, dr. Cristina Iordăchel, ne-a declarat, ieri, că după trei runde de întâlniri cu evaluatorul, consilierii locali și acesta au căzut de comun acord asupra criteriilor de evaluare și asupra unor modalități legale prin care se poate ajunge la reducerea prețurilor.
Astfel, spațiile vor fi evaluate fără îmbunătățirile aduse de medici, efectuate de cele mai multe ori fără acordul proprietarului și fără a se păstra facturile justificative ale sumelor investite. Îmbunătățirile ar fi majorat prețul de evaluare și medicii ar fi ajuns în situația de a plăti încă o dată investițiile pe care le-au făcut din banii lor.
O altă facilitate este aceea că doctorii își vor putea cumpăra cabinetele fără să plătească TVA și vor putea beneficia de o reducere de 5-10 la sută din preț pentru că legislația îi îngrădește să utilizeze aceste spații doar cu destinație medicală.
Dr. Iordăchel a afirmat că, până săptămâna viitoare, evaluatorul trebuie să prezinte în fața comisiei evaluarea cabinetelor din Policlinica Areni și că acestea ar putea fi vândute până în data de 30 noiembrie, iar celelalte până la sfârșitul anului.
Cu toate facilitățile, dr. Iordăchel a spus că „prețurile vor fi mari, vor depăși probabil 1000 de euro/mp”.






