Adrian Năstase a abandonat, Mitrea e trist, Diaconescu merge patetic mai departe, Ponta ia startul, Mazăre și-a trimis porumbelul din Brazilia și Mircea Geoană a tras concluziile, după o zi în care vântul din CExN a suflat pe taraba cu doritorii fericirii de a fi șefi în PSD.
Retragerea lui Adrian Năstase lipsește de un oarece fior de animație congresul care urmează. Năstase avea mintea, pedigree-ul, păcatele, defectele și anecdotica aferente unui contracandidat de soi pentru Mircea Geoană. Lipsit de farmec accesibil (dar oare cine îl are în PSD?) , dar alinător pentru dorurile celor care mai visează la mâini de oțel cu mitene de catifea, care pun ordine cu borbârnace delicate, dar ferme, într-un partid cam zurbagiu.
Victor Ponta, aterizat asurzitor pe tejgheaua de șefi, precum Mila Jovovich în taxiul lui Willis, din „The Fifth Element”, este mai curând o salvare a onoarei lui Adrian Năstase. Personaj pliabil, Ponta le-a fost complementar și lui Năstase, și lui Geoană. Și complementar va fi oricui aflat în fruntea exercitării autorității. Bineînțeles, relativa noutate a candidaturii sale stârnește interes și se urzesc deja scenarii care unesc tabere în jurul tânărului domn.
Radu Mazăre este o pată de culoare într-o lume stacojie. Și-a trimis mesager din draga sa Brazilie, cum că o să candideze. Va stârni aplauze, aprobări, tropăieli, aprecieri duioase de genul „e dat în…” și cam atât. E aproape simpatic, dar nu-i suficient. După cum omniprezența pe ecrane și îndărătnicia lui Miron Mitrea nu-s îndeajuns.
Mai rămâne Cristian Diaconescu. Care își manifestă simțirile prin scrisori deschise patetice și conciliante, ce ajung doar la unii. Diaconescu se conservă într-o veșnică atitudine de „noli me tangere” și așteptare de a i se face curte cu respect. Este și asta o strategie de a te vinde bine, căci fostul diplomat nu este chiar așa de plutitor cum pare.
În ceea ce îl privește pe încheietorul de pluton Mircea Geoană, el face ce știe mai bine. Cocoșat de insuccese care pe alții i-ar fi doborât, Geoană se regenerează. Aleargă. Are răbdare. Îi adună pe unii, pe alții. Promite cuprinzător – ce altceva poate fi găselnița candidaturii cu ceata – și se fofilează stăruitor. Înflorește pe la măsuțele tv prietenoase. Geoană nu poate trăi fără căderea pisicească în fotoliul de președinte al partidului și, culmea, în ultima vreme, partidul pare că nu se poate lipsi de el.
Asta este oferta.Celor care vor fi învinși la congres, oricine ar fi, le va rămâne doar posibilitatea de a se organiza într-o minoritate vocală și unită care să facă față tuturor „oamenilor președintelui”. De fapt, asta a fost tot timpul formula patentată de redresate în condiții de avarie: dă-le suficient cât să mulțumești toate of-urile. Poate așa, de nevoie, vor mai fi incluse în ecuație și ceva figuri noi, promițătoare.
Căci, până una-alta. leadership-ul în PSD se reduce la dialogul între gentleman-ii Vanghelie și Ponta: „La Romexpo stau la prezidiu, mă uit la tine și-ți dau”.
