Vânătorești…și nu numai. (17). Lostrița

Motto. Viermi.Doi viermi se întâlnesc în interiorul unui măr (ecologic!? desigur): – Salut, prietene, nu știusem că de vreo trei luni suntem vecini!
Bețișoare.Greta Thunberg – activistă de mediu suedeză care încearcă să oprească defrișările, i-a somat pe chinezi să renunțe la modul tradițional de a mânca cu bețișoare, pentru că distrug arborii! Chinezii au invitat-o pe Greta Thumberg să se întoarcă la școală pentru a învăța că bețișoarele sunt fabricate pe bază de bambus, care este o iarbă, nu copac. Chinezii au contrat-o pe Greta: să nu se mai șteargă la fund cu hârtie de toaletă, pentru că aceasta provine chiar din lemn, deci i-au sugerat să folosească bețișoarele…Crap. – Și zici că ai prins un crap de peste 11 kilograme, fără exagerare? – Fără. – Și cu exagerare? – Nu știu, că nu l-am cântărit… Exces. Așa cum corect a explicat profesorul Ovidiu Ionescu, prodecanul Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității Transilvania Brașov, nici interzicerea totală, nici excesul cinegetic – ci doar selecția și vânătoarea controlată, pentru păstrarea efectivelor optime în raport cu biotopul respectiv – nu sunt benefice. Cu secole în urmă – și, desigur, din alte rațiuni (decât cele ecologice), motive pe care azi le-am numi ”sociale” – însuși Domnitorul Cantemir sesizează că ”excesul” de vânători domnești ar putea dăuna grav stabilității politice a țării… Prin invidiile create între subalterni (e exact ca azi, prieteni!) – adică pe mine de ce nu m-o fi chemat Domnul la ultima vânătoare!? – dar și pentru a mulțumi sutele de supuși chemați ca gonaci, Cantemir – care, clar, nu era un fan al vânătorii, cum nici eu, subsemnatul, nu sunt – a instituit o plată… un ”bacșiș” pentru bieții gonaci, și a lăsat pielea/blana animalelor necomestibile exclusiv ”pălmașilor”. Frumos exemplu iluminist, de plată—cât de cât! – a anonimilor servitori! Precauție. Nu este o idee bună să aveți o operație chirurgicală în ziua de naștere a chirurgului. Un studiu interesant, ce a cuprins un milion de proceduri chirurgicale și peste 40.000 de chirurgi din SUA arată că mortalitatea și complicațiile post-operatorii sunt mai mari pentru operațiile din ziua de naștere a chirurgului. De ce? Sms-uri de felicitări, telefoane, emailuri, planuri pentru seară…. toate sunt surse de distragere a atenției. Înainte să aveți o operație, întrebați-vă chirurgul în ce dată este născut. Bere. În secolul XVII, Anglia era cea mai mare producătoare de bere din lume. Curții imperiale a Rusiei (și, în special, Împărătesei Ecaterina a II-a, 1729-1796), îi cam plăcea berea (neagră) engleză, astfel încât comanda multe butoaie conținând băutura de hamei. Dar, din pricina tangajului corăbiilor, multe butoaie ”explodau”, pe traseul maritim. Ca urmare, producătorii englezi au crescut conținutul de alcool al produsului și au micșorat volumul poloboacelor cu bere pentru Rusia! Astfel se explică faptul că berea ”rusească” – vezi, azi, marca ”Baltika” – este cu câteva grade alcoolice deasupra berii europene! P.S. O explicație ar putea fi și preferința rușilor pentru băuturi tari (vodcă). (Culmea, povestea asta am extras-o de pe un site oficial de prezentare a Rusiei). Capre negre. ”În felul acesta e de înțeles că pe la începutul veacului XIX capra neagră era vânată aproape exclusiv de românii țărani, locuitori în comunele dela poalele munților stâncoși. În anul 1844 se face amintire despre un vânător țăran român, din Zărnești, Ion Gherniță, numit „cel mai vestit vânător al ținutului”, care a împușcat pe Piatra Craiului mai bine de 120 capre negre în cursul carierei sale de vânător. Gherniță era vestit și ca vânător de fiare mari, întrucât a împușcat 27 urși, peste 70 mistreți și un râs. Mitropolitul din Blaj, Alexandru Șterca Șuluțiu, care în tinerețele lui a fost un excelent vânător, descrie în anul 1870 pe un pădurar din Bran. Acesta era „o apariție imposantă, de sigur unul dintre cei mai buni vânători de munte ai Ardealului. împușcând numeroși cocoși de munte, căprioare, cerbi, lupi, mistreți, urși și capre negre, pe coastele Bucegilor. Era de necrezut siguranța și îndrăzneala, cu care acest vânător și după ce a ajuns vârsta de 80 de ani, urca și cobora cele mai primejdioase locuri ale munților”. Sunt amintiți vânători excelenți pe la începutul veacului XIX și unii locuitori țărani români din Cârțișoara, dela poalele Munților Făgărașului. Aceștia urmăreau urșii și căprioarele prin anii 30, 40 ai veacului trecut, întovărășindu-se cu Nemții dela fabricele de sticlă („glăjăriile”) din acea regiune . Toți acești vânători de munte, alăturea de vestiții vânători de urși ai provinciei noastre, erau reprezentanți tipici ai lumei vânătorești străvechi ardelenești. Cu neîntrecutele lor calități — curaj bărbătesc, lipsă de pretențiuni, resistență — ei erau nu numai vânători de prim rang, dar erau oameni întregi, plini de putere, de voință și de realizare, de încredere în sine, capabili de cele mai dificile prestațiuni.” (Ing. Otto Witting, revista ”Carpații” nr. 5, 1941). Lostrița. ” Fiindcă lostrița are într’adevăr nevoie de ocrotire. Bistrița e singura apă din țara noastră în care ea trăiește. Sălbătecia cu care câteva bestii o nimicesc, combinată cu neputința în care e Statul de a organiza și menține o pază serioasă, mă umplu de temeri cu privire la conservarea speciei. Astăzi, după șase ani dela legiuirea pescuitului în apele de munte, Statul, prevenit în repețite rânduri, prin rapoarte care au înfățișat adevărata situație, asistă cu brațe îmbrobodite în forme administrative la dinamitarea și pustiirea nemiloasă a Bistriței. Pleava satelor, 2 – 3 indivizi de fiecare comună, trăiește din pește de furat, pe care-1 duce cu sacul la oraș spre vânzare. Și acești 40—50 de bandiți se pricep de minune să arate că opreliștea pescuitului lipsește pe locuitorii băștinași de un aliment prețios, atunci când adevărul e că nici unul dintr’o mie de săteni nu se îndeletnicește cu pescuitul. (…)Ani vor trece și apele tumultoase ale Bistriței vor curge la vale, brăzdând tot mai adânc albia ei de piatră. Ecourile furtunii demente care însângerează si pustiește lumea se vor fi stins de mult, dar pe valea minunată vor dăinui încă povești din bătrâni despre un pește mare și viteaz, cu nume lostrița, care se va fi prăpădit nebăgat în seamă, pe vremea frământărilor din mijlocul veacului XX-lea. ” (Al. I. Brătescu – Voinești, ”Lostrția”, 1941)