Valutistul sucevean Dan Gulei Andronic, din Ipotești, a fost reținut în cursul zilei de ieri de procurorii de la Botoșani, sub acuzația că a făcut parte dintr-o rețea de spălare de bani, evaziune fiscală și cămătărie, rețea în care, în numai câteva luni de monitorizare, s-au făcut tranzacții ilegale de peste un milion de euro.
Andronic se află pe o lista de șapte învinuiți care au fost încătușați ieri pentru 24 de ore și, cel mai probabil, vor fi duși astăzi în fața instanțelor de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Restul indivizilor acuzați sunt valutiști din Botoșani.
Valutiștii se întâlneau la Dumbrăveni și schimbau între ei sume uriașe de bani
Luni dimineața, la primele ore, s-au făcut nu mai puțin de 15 percheziții, nouă la Botoșani, șase la Suceava, fiind vizate – așa cum au transmis anchetatorii printr-un comunicat de presă – șapte persoane cu vârste cuprinse între 39 și 58 de ani.
La acțiune au participat polițiști de la Serviciile de Investigarea Fraudelor din cele doua inspectorate județene de poliție, Suceava și Botoșani.
„În urma administrării probatoriului, polițiștii au stabilit că, în perioada martie – iulie 2013, suspecții s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile, ca urmare a desfășurării de activități ilegale de schimb de valută și cămătărie. Ulterior, sumele de bani obținute din aceste activități ar fi fost introduse în circuitul economic legal, prin intermediul unuia dintre suspecți, administrator al mai multor case de schimb valutar din municipiul Suceava, fără evidențierea în contabilitatea societății respective”, se arată în comunicatul anchetatorilor.
Practic, valutiștii din Botoșani adunau sumele provenite din schimbul valutar, cămătărie, tranzacții imobiliare și le trimiteau la Suceava, unde erau trecute prin punctele de lucru ale firmei valutistului Andronic, pentru a li se pierde urma. Banii erau ulterior aduși înapoi la Botoșani și introduși pe piața neagra.
Surse judiciare susțin ca întâlnirile dintre valutiștii botoșăneni și suceveanul Andronic aveau loc la Dumbrăveni, iar aici se făceau și schimburile de valută. Printre sumele uriașe de valută se aflau și investițiile unor oameni de afaceri din Botoșani, care au pus la dispoziția grupării teancuri întregi de euro, dolari, lire sterline etc. pentru a fi rulați și a scoate profit.
O avere întreagă confiscata la percheziții
Anchetatorii arată că sumele de bani care au făcut obiectul tranzacțiilor ilegale, numai în perioada investigată (martie – iulie 2013) depășesc 1.000.000 de euro.
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit în casele suspecților peste 260.000 de euro, 33.000 dolari SUA, 60.000 de lire sterline, 7.000 de franci elvețieni, aproximativ 500.000 de lei și peste un kilogram de bijuterii din aur, dar și 600 de kilograme de cafea.
Restul învinuiților în acest dosar sunt: Vasile Gheorghiță, de 41 de ani, Marcel Ungureanu, de 50 de ani, Petru Matei, de 58 de ani, Marcel Buraga, de 52 de ani, Jan Drețcanu, de 50 de ani și Aurel Matei, de 60 de ani, toți din Botoșani.
Andronic, jefuit de ucigașii lui Căjvănean
Dan Andronic a mai fost pe prima pagina a ziarelor. Se întâmpla in decembrie 2008, când a fost tâlhărit în curtea vilei sale din Ipotești. Două persoane mascate l-au atacat cu un spray iritant-lacrimogen, l-au lovit și i-au luat o pungă din plastic, în care s-ar fi aflat în jur de 80.000 de dolari SUA.
Ulterior, polițiștii i-au identificat pe autori. Era vorba de Gheorghe Anton, zis „Legionarul”, și Iulian Spatariu, ambii din Adâncata, doi dintre cei șase indivizi care au participat la jaful comis în plină stradă asupra unui alt valutist, Cristian Căjvănean, (n.r. – la 20 iulie 2009), soldat cu moartea acestuia din urmă, după 17 zile de agonie în „Reanimarea” Spitalului Județean.
În timpul jafului comis la vila lui Andronic, valutistul, deși primise câteva jeturi de spray lacrimogen în față, s-a luptat cu agresorii, reușind să-i smulgă lui Anton hanoracul, iar lui Spatariu cagula, obiecte vestimentare care au rămas, de altfel, la locul faptei. ADN-ul lui Spatariu avea să fie găsit ulterior pe cagula examinată de criminaliștii poliției.
„Legionarul” a mărturisit ulterior că se așteptau ca Daniel Andronic să aibă asupra sa în jur de 1.000.000 de dolari SUA și le-a arătat polițiștilor și locul de unde, anterior atacului, și-au supravegheat victima, în zona pieței agroalimentare din centrul Sucevei, unde Andronic făcea tranzacțiile cu valută.
Spălare de bani
Valutistul Dan Gulei Andronic, acuzat de tranzacții ilegale de peste 1.000.000 de euro
