Pentru valutiștii ce-și fac veacul în fața Bazarului din municipiul Suceava, ziua de marți, 24 octombrie, a fost una proastă din punct de vedere al afacerilor, aceștia fiind nevoiți să facă schimburile la „cursul valutar” stabilit de Poliție. Prinși de oamenii legii acum două zile, în urma unei acțiuni polițienești, cinci dintre valutiști au rămas fără obiectul muncii, toate sumele de bani găsite asupra lor (450 de euro, 300 USD și 20 de lire sterline) fiind confiscate de polițiști. Ghinionul valutiștilor a venit în urma unei acțiuni a polițiștilor Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) în bazarul sucevean. Pe lângă banii valutiștilor, polițiștii au confiscat și bunuri în valoare de 5500 lei, constând în 1500 pachete țigarete, marca RONSON, de proveniență ucraineană. Acestea din urmă erau scoase la vânzare de Maria N., în vârstă de 46 de ani, din municipiul Suceava. De asemenea, cadrele SIF au constatat și trei infracțiuni, din care două privind mărcile și indicațiile geografice și una la legea privind combaterea concurenței neloiale.






