Valoarea acțiunilor pe care Bono, solistul trupei U2, le deține în cadrul site-ului de socializare Facebook a ajuns la 728 de milioane de dolari, informează contactmusic.com.
Bono a achiziționat, în 2010, 1,5% din companie, pentru suma de 195 de milioane de dolari, prin intermediul companiei de investiții Elevation Partners, fondată în 2001.
În prezent, acțiunile deținute de Bono la Facebook au ajuns la 728 de milioane de dolari, după ce site-ul de socializare a atins, la 11 ianuarie 2011, o valoare de 50 de miliarde de dolari.
Bono va putea încasa valoarea acțiunilor sale după ce site-ul va fi listat la bursă.
Bono este solistul trupei U2, care îi mai are ca membri pe The Edge (chitară, clape și voce), Adam Clayton (chitară bas) și Larry Mullen Jr. (tobe și percuție). Formația a fost fondată în 1976, când membrii acesteia erau încă adolescenți fără cunoștințe aprofundate de muzică. Însă, până la mijlocul anilor ’80, trupa a căpătat notorietate la nivel internațional, fiind remarcată pentru sound-ul său intens și profund, pentru vocea plină de pasiune a lui Bono și interpretarea la chitară a lui The Edge. Succesul de care s-au bucurat ca trupă live a fost chiar mai mare decât cel obținut de pe urma albumelor vândute, până ce discul din 1987, „The Joshua Tree”, a ridicat statutul formației de la „eroi la superstaruri”, după cum a apreciat revista Rolling Stone.