Concert

Vali Răcilă a cucerit încă odată publicul sucevean



Unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de jazz din România, Vali Răcilă, a susținut, vinerea trecută, un concert la restaurantul Venezia din Suceava. Evenimentul a fost prilejuit de cea de-a patra ediție a concertului maraton „Jazz în cartier”, care a reconfirmat faptul că astfel de concerte sunt din ce în ce mai dorite de publicul din Suceava. Cu cântece clasice din repertoriul internațional de bluess, Vali Răcilă a reușit, așa cum de altfel era și de așteptat, să transforme concertul găzduit de restaurantul Venezia într-un adevărat succes, la fel cum a făcut-o și publicistul și profesorul sucevean Roman Istrati, prin al său recital de poezie. Trebuie spus că seara a fost completată de un concert special al formației Dixie Maraton Concept”, componenții acesteia fiind deja cunoscuți publicului sucevean, printre ei regăsindu-se Liviu Mărculescu – trombon, Virgil Popovici – clarinet, sax, Ionuț Talasman – tuba, Giani Hotin – trompetă, Constantin Panait – pian, Valeriu Pavel – tobe, percuție și Paul Babici – chitară.



Recomandări

Jazz-ul câștigă tot mai multă popularitate printre suceveni