Oamenii de știință afirmă că toate persoanele mai vârstnice de 50 de ani ar trebui vaccinate antigripal. Specialiștii au ajuns la această concluzie după ce un nou studiu a arătat că acest vaccin înjumătățește riscul de a suferi de un atac cardiac.
Cercetarea publicată în jurnalul științific Heart arată că vaccinul protejează de atacuri de cord persoanele ce suferă de artere îngustate.
În Marea Britanie, persoanele ce suferă de afecțiuni cronice ale inimii sunt deja vaccinate anual antigripal, alături de persoanele mai vârstnice de 65 de ani. În urma acestui studiu, cercetătorii au lansat un apel la autorități pentru a extinde programul de vaccinare la toate persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, deoarece problemele cardiace sunt foarte răspândite.
Studiul realizat de cercetătorii australieni asupra unui grup de persoane în vârstă cu probleme cardiace a ajuns la concluzia că vaccinul antigripal poate înjumătăți riscul de atac de cord. Cercetarea a fost realizată pe 559 de pacienți cu vârste mai mari de 40 de ani, dintre care jumătate suferiseră un atac de cord.
Mai multe studii mai vechi sugerau că gripa poate încuraja îngroșarea sângelui sau poate genera o reacție inflamatorie în arterele deja îngustate, ceea ce poate duce la un blocaj și la un atac de cord. Cercetătorii de la Universitatea New South Wales intenționau să investigheze această legătură.
Oamenii de știință au concluzionat că gripa nu crește riscul de atac de cord, însă vaccinul antigripal pare să aibă un efect protector, reducând riscul de atac de cord cu 45%.
„Chiar și un efect minor al vaccinării antigripale în ceea ce privește prevenirea atacurilor de cord ar putea duce la beneficii uriașe la nivelul întregii populații”, subliniază autorii studiului.
„Potențialul efect asupra sănătății populației pe care l-ar avea vaccinarea antigripală în rândul persoanelor din grupa de vârstă 50-64 de ani ce sunt supuse riscului de atac de cord, dar care nu sunt vaccinate, ar trebui studiat în continuare”, spun cercetătorii.
„Datele noastre ar trebui să fie luate în calcul în elaborarea politicilor de vaccinare, iar cardiologii ar trebui să fie conștienți de oportunitățile ratate de a vaccina împotriva gripei persoanele ce suferă de boală cardiacă ischemică”, adaugă oamenii de știință.
„Vaccinarea antigripală este esențială dacă suferiți sau riscați să suferiți de probleme cardiace”
Thembi Nkala, specialist în probleme cardiace în cadrul British Heart Foundation, afirmă că „gripa poate duce la probleme grave de sănătate, astfel că vaccinarea antigripală este esențială dacă suferiți sau riscați să suferiți de probleme cardiace”. Nkala a mai spus că „din acest motiv, persoanele considerate că prezintă un grad mare de risc de probleme cardiace primesc acest vaccin”.
Problemele cardiace se numără printre principalele cauze ale deceselor în Europa, iar în Marea Britanie provoacă 1 din 5 decese în rândul bărbaților și 1 din 10 decese în rândul femeilor.
Riscul de probleme cardiace crește pe măsură ce îmbătrânim și ca rezultat al unui stil de viață nesănătos, printre factorii de risc numărându-se fumatul, absența exercițiilor fizice, o dietă precară și alte boli, precum diabetul.
În Marea Britanie, previziunile publicate de guvern arată că în 2030 trei sferturi dintre adulți ar putea suferi de probleme cardiace, diabet și alte boli asociate din cauza epidemiei de obezitate.
(Sursa: The Telegraph – descopera.ro)