Decizie

Vacanță prelungită pentru elevii Grupului Școlar Bivolărie



Elevii de la Grupul Școlar din Bivolărie vor avea două săptămâni de vacanță acum, după sărbătorile de Paște, spre deosebire de colegii lor, din restul școlilor sucevene, care se află în vacanță pentru o săptămână.
Cei aproximativ 170 de elevi cu deficiențe de auz care învață la Grupul Școlar Bivolărie nu au avut vacanță intersemestrială și de aceea ei vor avea o vacanță de Paște prelungită.
„Vacanța intersemestrială a fost transferată la cea de Paște. La această școală învață elevi din toată țara. Este greu ca aceștia să fie transportați de patru ori pe an acasă și înapoi la școală, de aceea s-a luat această măsură”, a declarat inspectorul școlar general al IȘJ Suceava, Petru Carcalete.
La solicitarea școlii, în fiecare an, IȘJ aprobă această decalare a vacanței intersemestriale.
Pentru restul elevilor și preșcolarilor din județ, vacanța de Paște a început pe 3 aprilie 2010 și se va încheia pe 11 aprilie.
Vacanța de vară va începe pe 12 iunie și se va încheia pe 12 septembrie.