Uuuff, că greu ne-a fost!

Astăzi, la o oră tocmai potrivită pentru ca la încheierea tărășeniei să rămână timp și de o bere (eventual și de-un măcel între galerii, dacă s-o petrece vreo chestie surprinzătoare pe vreunul din terenuri) ia sfârșit ceea ce pentru capii afacerii se numește campionat național de fotbal, iar pentru restul lumii ceva între bambilici și Circul Globus, numerele cu minge. Parcă mai ieri se dădea startul în ediția asta, la începutul căreia (vă mai amintiți?) Dinamo ne cerea să o lăsăm să se pregătească pentru Liga Campionilor, Steaua țintea tot acolo, iar pe lângă ele se mai ațineau (ca musca la… cele 8-9 milioane de euroi!) alte vreo 3-4 echipe, cele mai hazlii înscrieri venind, putem spune acum, de la CFR Cluj care a terminat cam în genunchi, și mai ales de la Universitatea Craiova, a cărei Champions’ League se traduce în românește prin Divizia B. Au mai mârâit alde Copos și Porumboiu în aceeași idee, parcă și ăl’ de la Astra și ăl’ de la Brașov, încât un neavizat s-ar fi putut crede în Anglia ori Spania, cu cele 4 locuri ale lor în competiția supremă continentală. Până la urmă a ieșit pe-a Galațiului, cu emoții, cu pierderea la un moment dat a avansului consistent rămas la întrerupere, cu contestări vehemente venite de la perdanți, mă rog, cu tot tacâmul tipic românesc. Acum, la trasul liniei, vă întreb: credeți că titlul l-ar fi meritat alții? Poate Vaslui, poate Timișoara? Că de ălelalte nu poate fi vorba. Mă îndoiesc, deși eu personal chiar aș fi vrut ca Vasluiul, în nici un caz Timișoara, să înhațe titlul și banii UEFA. Fiindcă, îm fond, despre asta este vorba, în esență: pe nimeni, pe absolut nici unul dintre patroni nu îi interesează trofeul ăsta și un parcurs, să zicem, ca al Șahtior-ului în Champions’ League, ci doar să înhațe cele câteva milioane de la UEFA. Cu care să facă… ce? Să dea o primă de rahat campionilor, să cârpească lotul înlocuind vreo 2-3 împiedicați de-ai noștri cu 2-3 fosile second-hand de prin Portugalia, și cam atât. Nu, nu-i puțin, că se poate și mai rău: amintiți-vă doar de minunatul Bucșaru, care cu banii ăștia și-a achitat parte din datorii, iar apoi a dezmembrat echipa, Urziceni, cea care avusese cel mai bun parcurs românesc în istoria Champions’ League. Măcar Mittal sunt sigur că n-o să vândă echipa. Și n-ar fi făcut-o nici Porumboiu, că amândoi au bani destui…. Că tot veni vorba: n-aș avea bucurie mai mare decât să văd Vasluiul azi, pe înserat, pe locul 2. Hai Dinamo!