Uufff, bine că-i gata!

Coșmarul nostru întins pe durata a vreo două săptămâni a luat în cele din urmă sfârșit. Putem spune, fără ezitare: frați români, am înfrânt! Adică am reușit chiar o clasare, nu, nu pe 56, că asta-i la fotbal. Ne-am plasat pe un absolut onorabil loc 19, după noi venind Australia, Chile și încă vreo 3. Nu, nu la Mondialele de cricket ori de badminton, ci la handbal, știți dv., sportul ăla unde eram, în anii ’60 și ’70, cam ce e Brazilia la fotbal dintotdeauna. Sau americanii la baschet. Ce mai, eram niște Roger Federeri ai handbalului. Cei mai buni portari erau ai noștri. Cei mai buni interi, tot așa. Cei mai marcatori pivoți erau români. Și, desigur, aveam și un Pele: îl chema Gațu. Dacă n-ați citit ce am scris despre el și despre celelalte foste glorii ale fostului handbal românesc imediat după ce ne făcuserăm de râs în grupe, puteți căuta Monitorul de acum vreo săptămână. Era, oricum, înainte de a-i bate pe sârbi (pentru care meciul cu noi avea exact tot atâta importanță cât avusese în decembrie pentru fetele noastre cel cu Rusia, adică nu conta pentru nici un clasament) dar și cu mai mult înainte de a continua să ne facem de râs și în turneul de consolare, ăla în care n-am reușit să prindem nici măcar locul 17 care oricum nu contează decât în statistici. Chestia cu adevărat îngrijorătoare nu este nici clasarea pe 19, nici măcar aceea că după noi nu s-a mai clasat nici o altă echipă europeană (în fond, în toate statisticile UE de la economie și sănătate până la sport și agricultură suntem abonați la ultimul loc), ci pur și simplu că domnii Gațu și Stângă vorbesc despre analize în forurile federale și despre eventuale măsuri de revigorare a acestui sport, începând cu „baza de selecție” și continuând cu „acordarea unei importanțe sporite…” bla, bla, bla. În principiu, așa e. Dar cu o minimă corecție: aceste „analize”, „dezbateri”, „măsuri” și ce-or mai fi ele trebuie demarate… în contumacie! Adică în lipsa lor totală, definitivă și veșnică a domnilor Gațu și Stângă. A-i mai vedea și a-i mai asculta grohăind n-ar face decât să ne transforme groaznica suferință îndurată pe durata competiției într-o stare de silă care, degenerând în vomă, ar putea îneca monumentele pe care cei doi chiar le-au meritat cândva.