USV a împlinit doi ani de activitate în cadrul Alianței de universități europene NEOLAiA

USV a împlinit doi ani de activitate în cadrul Alianței de universități europene NEOLAiA
USV a împlinit doi ani de activitate în cadrul Alianței de universități europene NEOLAiA

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), aflată în parteneriat cu Alianța de universități europene NEOLAiA – Transforming regions for an inclusive Europe, a transmis în aceste zile raportul intermediar care reflectă rezultatele primilor doi ani de implementare a proiectului, proces esențial pentru evaluarea progresului înregistrat, atât tehnic, cât și financiar, dar și pentru consolidarea planificării următoarei etape.

Astfel, primii doi ani de implementare NEOLAiA USV au însemnat consolidarea cooperării europene printr-un portofoliu consistent de activități educaționale, de cercetare și de impact, precum extinderea oportunităților de mobilitate pentru studenți și cadre didactice (inclusiv prin BIP-uri/Focus Academy și mobilități Erasmus), participarea echipei USV la întâlniri de management și la reuniuni de lucru pe pachete de activități, precum și organizarea la Suceava a unor vizite de studiu și ateliere cu cei nouă parteneri din cadrul alianței. Totodată, USV a găzduit prima conferință NEOLAiA dedicată antreprenoriatului în iunie 2025 și ediția 2025 a NEOLAiA Staff Week. În același timp a consolidat dezvoltarea programelor comune – masteratul în Inteligență Artificială, planificat pentru octombrie 2026 și cel de Studii de incluziune, cu lansare planificată pentru anul universitar 2027-2028. În toată această perioadă USV a contribuit la dezvoltarea rețelelor tematice (Medicine and Health, Law, „Mis(sing) information”) și a lansat Rețeaua NEOLAiA de Consiliere în Carieră, coordonată de universitatea suceveană. Implicarea studenților a fost susținută prin Student Advisory Group și prin inițiative culturale (concursuri și expoziții itinerante de artă pentru studenți), iar componenta de inovare și colaborare transnațională a fost stimulată prin granturi de tip seed funding.

În urma bilanțului realizat pentru primii doi ani de implementare, membrii echipei de management al proiectului, împreună cu coordonatorii pachetelor de activități NEOLAiA din cadrul universității, continuă planificarea activităților viitoare. Astfel, săptămâna trecută, aceștia au organizat o întâlnire care s-a axat pe alinierea obiectivelor proiectului, monitorizarea progresului realizat și planificarea activităților aferente anului 2026, pentru a contribui la o implementare coerentă a tuturor inițiativelor NEOLAiA.

Alianța NEOLAiA reunește nouă universități tinere și dinamice din Europa, cu obiectivul de a transforma regiunile prin educație, cercetare și impact societal, promovând transformarea digitală, incluziunea și diversitatea, precum și mobilitatea extinsă.

Recomandări

La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Sorin Baciu: „Mă bucur că, după mult timp, propunerea mea de a-i aduna pe artiștii din Suceava la o expoziție de desene începe să prindă contur”

Împreună pentru o școală sigură: Săptămâna nonviolenței în mediul școlar – Campania R.E.S.P.E.C.T., ediția a XIII-a – Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni