Ușor, așa, de reacomodare

În principiu, atunci când plec în Delta Dunării, pornesc de la premisa că nu am comunicare cu restul lumii. Lucrul acesta a fost valabil parțial și în ultimele două săptămâni, pe o bună bucată de mal cuprinsă între Nufăru și Bălteni nereușind să vorbesc măcar la telefon. Cât despre net, facebook, messenger și alte alea, nici pomeneală. De aceea, când mă sălbăticesc pe acolo, negociez din timp cu colegul Gabi Manță, pentru ca el să susțină rubrica atât cât poate. Iar acum a făcut-o atât de bine, încât am ajuns să-l invidiez, ba chiar să-l urăsc, pentru formidabilul titlu cu trimitere la jocul de debut al Naționalei în competiția asta de neînțeles pentru mine, Liga Națiunilor: „Ne-am întors de unde n-am plecat”! După cum am scris deja aici alaltăieri, am călcat accelerația pentru a câștiga timpul pierdut la traversarea cu bacul, însă tot n-am prins decât repriza a doua. Pentru reacomodarea cu televizorul a fost exact ce trebuia, adică 45 de minute, și alea de fotbal subțire, de vară… Prea mult, oricum, pentru panarama de fotbal jucat de împiedicați. De aceea, am așteptat cu ghimpi în inimă cel de-al doilea meci, contra unui adversar incomparabil mai dificil, cel puțin ipotetic. Când colo, am văzut o echipă aproape normală, alcătuită chiar din fotbaliști, și practicând un joc și frumos, și suficient de aspru pentru a nu le da mari șanse sârbilor, care e clar că ne-au tratat cam la mișto, iar până să se trezească, treaba era gata. Îmi permit să susțin că marele câștig din meciul al doilea față de primul a fost nu prezența vreunui fotbalist anume, ci absențele! Ideea e că nu-ți trebuie mare știință a jocului pentru a observa că Maxim n-a fost niciodată fotbalist, iar Chiricheș e tot un rebut perfect. În mod normal, ei ar trebui să evite locurile aglomerate, precum stadioanele, unde se vede cu ochiul liber că nu știu ce caută. Iar absența lor este totdeauna un mare câștig pentru oricare echipă, fie ea de club ori națională. Excelentă prestația ălora mici: au arătat că știu cu mingea, că au destulă tenacitate, că nu se tem, că nu s-au născut loseri ca multe din generațiile anterioare acesteia. Nu mi-a fost nicio clipă teamă că ar putea rata șansa calificării, ceea ce e rarisim la echipele românești. Ei, acu’, că m-am reacomodat, poate să înceapă chiar fotbalul!