Uniunea Social Liberală își lansează sâmbătă, la Casa Culturii, candidații suceveni pentru alegerile locale din data de 10 iunie 2012. Evenimentul va avea loc în sala mare a Casei de Cultură din Suceava, începând cu ora 11:00. Principalii „actori” ai evenimentului vor fi cei doi lideri județeni ai USL, Cătălin Nechifor, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, și Alexandru Băișanu, candidat pentru funcția de primar al municipiului Suceava. Tot sâmbătă vor fi prezentați în mod oficial toți candidații USL Suceava pentru funcțiile de primar, precum și candidații pentru Consiliul Județean.
Liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că la lansarea candidaților USL pentru alegerile locale își va prezenta în mod oficial programul electoral pentru municipiul Suceava, intitulat „10, pentru un oraș de nota 10”. „Este vorba despre zece proiecte pe care le vom realiza în mod sistematic și corect, într-un oraș normal în care vrem să trăim cu toții. Și vrem ca acest oraș să arate de nota 10. Voi vorbi despre nevoile copiilor de la 1 la 3 ani, de la 3 la 7 ani, de nevoile adolescenților, ale tinerilor, de nevoile adulților, ale șomerilor, pensionarilor, ale mamelor cu copii mici. Am împărțit aceste proiecte pe segmente de dezvoltare pentru fiecare grup majoritar din municipiul Suceava. Voi prezenta ceea ce spun eu că este Cartea Schimbărilor”, a spus Alexandru Băișanu.
Băișanu a declarat că această campanie electorală trebuie să fie una echilibrată și corectă, demnă și fără atacuri la persoană.
„O campanie fără minciuni, fără zvonuri și fără calomnii. Și tocmai de aceea îi anunț pe cetățenii Sucevei că asta voi face, pentru că sunt profesor universitar, și nu tractorist”, a declarat liderul PNL Suceava.
Nu în ultimul rând, Alexandru Băișanu a spus că în această campanie nu va investi într-un număr foarte mare de afișe și bannere electorale, însă a amintit că va oferi 15.000 de euro pentru o tombolă la care pot participa toți sucevenii care vor demonstra că au mers la vot.
Băișanu a subliniat că marele premiu al tombolei va fi un autoturism Dacia, iar printre premii se mai număr și o excursie la mare pentru șapte zile, frigidere, televizoare, laptopuri și aparate foto.