Inițiativă

USL lansează site-ul „furturi electorale”

Uniunea Social Liberală (USL) va lansa în perioada imediat următoare site-ul „furturi electorale”, a anunțat luni președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor.
Nechifor a declarat că site-ul se va afla la dispoziția sucevenilor care doresc să posteze imagini video sau foto cu persoane care încalcă legea electorală.
„Milităm pentru o campanie elegantă, o campanie civilizată, o campanie care să însemne respectarea legii. Orice dovadă de încălcare a legii poate să apară pe acest site. Acest site nu-mi aparține mie, ci e disponibil pentru toți sucevenii. Îi rog pe toți sucevenii care au spirit civic ca atunci când se încalcă legea, când se vede clar că cineva folosește fie imaginea personală, fie, știu eu, instituția publică din care face parte, să sesizeze acest lucru. Ne-am săturat ca votul să nu fie respectat, ne-am săturat ca voința cetățenilor să fie dusă în derizoriu și cred că e momentul să pornim un nou proiect politic”, a spus Nechifor.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu
Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu

Doi locțiitori ai președinților secțiilor de votare, înlocuiți după ce au postat pe Facebook „glumițe” despre candidați

Dan Filimon, coordonatorul AUR Suceava: „Fiecare român are dreptul să voteze liber, fără constrângeri, iar orice încercare de a controla votul prin mijloace ilegale trebuie expusă și sancționată”
Dan Filimon, coordonatorul AUR Suceava: „Fiecare român are dreptul să voteze liber, fără constrângeri, iar orice încercare de a controla votul prin mijloace ilegale trebuie expusă și sancționată”