Un autor veritabil de pamflete ajunge relativ curând să-și îndrăgească personajele și cu atât mai mult foc le îndrăgește, cu cât ele sunt mai slab mobilate sus, deasupra gâtului, la căminul cultural. Pamfletarul e o mamă eroină, cu puzderie de mucoși spânzurându-i de fuste, cel mai nătâng dintre ei alegându-se cu felia cea mai consistentă din iubirea maternă. Pamfletarul e o mămică, așadar.
Se întâmplă uneori ca mititeii să se sfădească pe graiul lor gângurit și-atunci resposabilitățile de părinte îți cer să-l desprinzi pe Moș Neculai din cui și să-i măsori cât sunt ei de scurți, ca să se-nvețe minte să nu se mai bălăcească în lacrimi fierbinți de mamă.
Așa i-am surprins, mai ieri, pe bobocelul Băsescu speriindu-i cu pușcărioara pe tovarășii săi de joacă, făcându-i mai-mai să se scape noaptea în pat; la fel cum, mai alaltăieri, bobocelul Iliescu îi amenința cu pârnăița pe Constantinescu și Opriș. Îți trebuie, într-adevăr, mult talent de mamă ca să-i poți împăca.
Din patru în patru ani, terenul agricol al politicii noastre este cultivat cu noi și noi soiuri. Din patru în patru ani, locul în pamflete se cedează politicos, așa cum se cedează locul în metrou. Acuși-acuși, o nouă rotație de cadre se va produce în pamfletele țării. Vor dispărea unii – la fel cum pierduți sunt în zare alde Ciorbea, Diaconescu și Zoe Petre – vor apărea alții, la fel de proaspeți și de fercheși cum au fost și ceilalți, la vremea lor.
Nu va fu ușor momentul despărțirii. Cu voce maternă, trebuie să găsim puterea de a le spune:
– Pa, băieței și voi fetițe, aveți grijă de voi, iar atunci când vă jucați să nu ieșiți prea mult din Europa, că trec mașini!
