SPF Brodina

Urmărit general din Botoșani, descoperit de polițiștii de frontieră suceveni, în timp ce păștea oile la Straja

Un tânăr care fusese dat de autoritățile române în urmărire generală a fost reținut la începutul săptămânii, în zona de munte a județului, de un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, lunea trecută, în jurul orei 14.00, o patrulă de la SPF Brodina a oprit pe raza localității Straja, pentru stabilirea identității, un bărbat care se afla în apropierea graniței cu oile la păscut. După verificări, lucrătorii de la frontieră au avut surpriza să constate că tânărul Ilie R., în vârstă de 29 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani, figura în bazele de date ca urmărit general, cu un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 18 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt. În aceste condiții, bărbatul a fost predat unui echipaj de la IPJ Suceava în vederea luării măsurilor legale ce se impun. Comisarul-șef Poroch-Serițan a mai arătat că în aceeași zi echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret a descoperit într-un spațiu special amenajat în rezervorul unui microbuz Citroen, condus de ucraineanul Ivan S., o mie de pachete cu țigări. Țigările, în valoare de 1.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar microbuzul, evaluat la 20.000 de lei, a fost indisponibilizat deoarece avea spațiu special amenajat pentru transportul ilegal de țigări. În același timp, conducătorul auto a fost sancționat contravențional de către lucrătorii Biroului Vamal Siret cu amendă de 10.000 lei și i s-a interzis intrarea pe teritoriul României pentru o perioadă de cinci ani.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a apreciat activitatea polițiștilor de frontieră suceveni, spunând că aceștia „poartă pe umeri o misiune grea și foarte importantă”

Președintele CJ Suceava a fost prezent la evenimentele organizate în Rădăuți la Ziua Poliției de Frontieră

Țigări în valoare de peste 1,7 milioane de lei, ascunse de contrabandiști în pădure și descoperite de polițiștii de frontieră

Colete cu țigări în valoare de peste 150.000 de lei, abandonate de contrabandiștii interceptați de polițiștii de frontieră