După gratii

Urmărit general de patru luni, prins la Ilișești



Florin Turtureanu
Florin Turtureanu

Un tânăr din comuna Adâncata, dat în urmărire generală cu aproximativ patru luni în urmă, după ce pe numele său figurau două mandate de arestare preventivă, a fost prins, marți după-amiază, pe raza satului Ilișești.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, împotriva respectivul tânăr, Florin Turtureanu (25 de ani), era emis în lipsă, încă din data de 24 iunie a.c., un mandat de arestare preventivă de către Judecătoria Suceava.
Tânărul este acuzat că, alături de alți trei suceveni (Andrei Zabalotnicu – 20 de ani, din satul Călugăreni, Andrei Ciuntu – 23 de ani și Alexandru Serediuc – 23 de ani, zis „Gubi”, ambii din comuna Zvoriștea), făcea parte dintr-o rețea de hoți de utilaje agricole și industriale, participând la furtul unui excavator din curtea unei firme din Mitocu Dragomirnei, excavator care a fost vândut, ulterior, în județul Constanța, contra sumei de 80.000 de lei.
Potrivit IPJ Suceava, pe numele lui Florin Turtureanu figurează și un mandat de arestare preventivă emis în lipsă de Judecătoria Râmnicu Sărat, județul Buzău, pentru fapte similare.
„Cel în cauză a fost prezentat instanței, care a confirmat mandatul, fiind introdus în arestul IPJ Suceava”, precizează poliția.