În miez de noapte

Urmărire în trafic pentru prinderea unui tânăr băut la volan



Urmărire în trafic pentru prinderea unui tânăr băut la volan
Urmărire în trafic pentru prinderea unui tânăr băut la volan

Un nou caz de refuz de oprire la semnalul regulamentar al polițiștilor s-a înregistrat în timpul nopții de duminică spre luni, în zona comunei Sadova. Încercarea unui echipaj de poliție din cadrul Secției de Poliție Pojorâta de a opri în miez de noapte un autovehicul care se deplasa pe un drum comunal din direcția Fundu Sadovei spre centrul comunei s-a lovit de refuzul celui de la volan de a se conforma, acesta continuându-și deplasarea. Polițiștii au plecat imediat în urmărirea suspectului cu autospeciala de poliție, în timpul urmăririi observând numărul de înmatriculare al mașinii, un autoturism VWGolf, de culoare neagră. Cel de la volan a mai rulat circa 700 de metri pe drumul principal, după care a virat pe un drum lăturalnic, unde în scurt timp s-a împotmolit cu autoturismul într-un morman de zăpadă. La volanul mașinii a fost astfel identificat Vasile L., de 24 de ani, din localitate. Întrucât acesta mirosea a alcool, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care bărbatul a fost transportat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au recoltat probe bilogice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.



Recomandări