Poziție

Uricec îl susține pe Onofrei în “războiul” cu MEC



Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Eugen Constantin Uricec
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Eugen Constantin Uricec

Vicepreședintele Consiliului Județean, Eugen Constantin Uricec, consideră că solicitarea prefectului Orest Onofrei adresată Ministerului Economiei și Comerțului privind găsirea unei soluții provizorii pentru ca locuitorii municipiului Câmpulung Moldovenesc să nu stea în frig în această iarnă este îndreptățită, amintind că instituția pe care o reprezintă a făcut astfel de demersuri încă de la începutul acestui an. Uricec a declarat că imediat după ce licitația pentru desemnarea concesionarului serviciului de distribuție a gazelor naturale în județul Suceava a fost contestată, Consiliul Județean a solicitat MEC-ului printr-o minută să nu blocheze proiectul “utilități și mediu” la Câmpulung Moldovenesc și să găsească o soluție provizorie până ce instanța își va spune părerea, tocmai în ideea ca centrala termică pe gaz metan să fie funcțională în această iarnă. Mai exact, autoritățile sucevene au propus celor de la minister să desemneze firma câștigătoare a licitației, Bucovina Ecotermgaz, la care acționar majoritar este Consiliul Județean, operator provizoriu al rețelelor de distribuție de gaz din județ. “În momentul în care s-a făcut această contestație de către Nord Gaz Rădăuți noi am încheiat o minută cu MEC prin care am propus să preluăm distribuția de gaz, chit că eram dați în judecată, urmând ca în cazul în care justiția va ajunge la concluzia că au fost niște vicii și se va anula această licitație și se va face o alta ori se va declara alt câștigător dintre firmele care au fost la licitația inițială, MEC să deconteze lucrările pe care noi le facem în acest pachet. Această minută a fost gândită exact în acest spirit de a debloca parțial proiectul și în primul rând de a asigura, cum e cazul Câmpulungului, căldura pe perioada de iarnă. Această minută a rămas în aer, în sensul că noi am semnat-o, MEC nu a mai semnat-o. Ar fi fost singura soluție de a găsi un distribuitor provizoriu, ceea ce cere și Prefectura acum pentru a da drumul la căldură în Câmpulung. Decizia e la MEC”, a declarat Uricec.



Recomandări