Ajunul anului 2017 a adunat în fața Primăriei municipiului Fălticeni câteva sute de localnici care au dorit să vadă spectacolul oferit de urătorii din urbea de pe Șomuz și de cei veniți din satele învecinate.
Conform tradiției, care vizibil se pierde de la an la an, au venit să ureze urșii de pe 2 Grăniceri, căiuții și damele din Șoldănești, urătorii din Ganea, urșii de la Preutești. Și gospodarii de la Rădășeni au venit la Fălticeni, conform tradiției, cu un plug tras de cai, cu plugari și cu călăreți, cu muzicanți, dar și cu nelipsitul cadastrist care măsoară în fiecare an cu compasul hotarul dintre cele două localități și de fiecare dată mai are de recuperat teren de la fălticeneni. Cunoscutul rapsod popular octogenarul Grigore Tulbure, cel care conduce grupul de urători de la Rădășeni, i-a oferit primarului Cătălin Coman buchetul de spice de grâu pentru ca anul 2017 să fie bogat. Ca în fiecare an, rădășenenii au împărțit copiilor mere, iar adulților le-au oferit țuică de prune.
Așteptați în fiecare an, urătorii din satul Leucușești au stârnit și în acest an zâmbetul celor prezenți în fața primăriei prin personajele inspirate din mitologia satului, întruchipând cele mai bizare creaturi, dar și prin dansul damelor, al babelor, al moșnegilor, al negustorilor, care au răspuns prompt comenzilor ofițerului care i-a condus.
Gazdă ospitalieră, primarul Cătălin Coman le-a oferit urătorilor bani, colaci, pachete cu dulciuri, țuică și mere.
Revelion în Piața „Nada Florilor”
Câteva mii de fălticeneni au petrecut noaptea dintre ani în Piața “Nada Florilor”, unde și-au urat „La mulți ani!” în primele momente ale lui 2017, sub focul de artificii. Ei s-au adunat în centrul orașului cu un sfert de oră înainte de ora zero cu sticle de șampanie și bună dispoziție, iar cei care nu și-au adus de acasă au găsit în piață vin și țuică fiartă. La mai puțin de jumătate de oră după focul de artificii în zonă deja au intrat salubriștii pentru a aduna tonele de gunoaie și cioburi lăsate în urmă de petrecăreți.
Pe lângă focul de artificii organizat de primărie în centrul municipiului și care a durat aproximativ 10 minute, zeci de lampioane au început să se înalțe la cer cu câteva minute înaintea zilei de 1 ianuarie 2017, în acordurile muzicii de fanfară a uneia din trupele din comuna Preutești care a rămas în noaptea dintre ani să ureze cunoștințele venite în centrul municipiului. Chiar dacă nu a fost organizat un spectacol în aer liber, la trecerea dintre ani întreg orașul și împrejurimile au fost luminate de focuri de artificii lansate de la restaurantele unde s-au organizat petreceri sau din localitățile învecinate Spătărești, Hârtop și Preutești.
Locuitorii din urbea de pe Șomuz au avut parte și de petreceri private, care au fost organizate la majoritatea restaurantelor. În funcție de ce au avut pe masă și renumele lăutarilor care au întreținut atmosfera prețurile au variat între 150 și 350 de lei/persoană, cel mai ieftin Revelion fiind cel organizat în cluburi, unde deși mâncare a fost mai puțină, atmosfera creată de DJ a făcut ca intensitatea distracției să fie maximă. În mai toate locațiile au fost prezenți și urătorii veniți la oraș cu datinile și obiceiurile specifice satelor de pe valea Șomuzului sau a Moldovei.