UPDATE: Polițiștii suceveni au reușit să-l prindă, în această dimineață, pe principalul suspect al violurilor și omorurilor comise în zona Fălticeni, în ultima perioadă. Nicolae Florentin Muscă, de 29 de ani, din Măzănăiești- Drăgoiești a fost capturat de polițiști în timp ce încerca să treacă râul Moldova, în zona comunei Baia, pentru a se ascunde de urmăritori. Deoarece Muscă nu s-a oprit la somația polițiștilor, aceștia au tras șase focuri de armă în direcția sa. Chiar și așa, bărbatul a continuat să fugă și a intrat în apele râului Moldova. Neștiind să înoate, a fost la un pas de a se îneca, dar a fost salvat de polițiștii care îl urmăreau și dus la audieri. Până să fie prins, Nicolae Muscă a mai făcut o victimă: o femeie de 53 de ani, din satul Pocoleni, a fost ucisă, iar casa i-a fost incendiată, joi noapte. Cel mai probabil, agresorul a și violat-o.
Părinții principalului suspect în cazul violatorului în serie cred că fiul lor e posedat de diavol
Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a furnizat, aseară, presei, fotografia principalului suspect în cazul violatorului în serie, individul bănuit că a violat-o și omorât-o pe Ilenuța Nuțu, femeia în vârstă de 42 de ani, mamă a trei copii minori, al cărei cadavru a fost găsit duminică, după două zile de căutări, într-un tub colector dintr-un șanț de irigare de pe câmpurile de pe raza satului Botești.
Respectivul, se arată în comunicatul poliției, se numește Nicolae Florentin Muscă, are 29 de ani, este din Măzănăești-Drăgoiești și este suspectat de comiterea altor două tentative de viol, una la Fântâna Mare, pe 26 aprilie a.c., atunci când a atacat o femeie de 43 de ani, în timp ce aceasta se afla singură, pe câmp, la prășit, și una chiar în satul său, la Măzănăești, în noaptea de marți spre miercuri (8/9 iunie a.c.).
Pentru această faptă, ieri după-amiază, pe numele lui Muscă, în continuare de negăsit, deși pe urmele sale a fost trimisă o armată întreagă de polițiști, a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru tentativă la omor deosebit de grav, tentativă de viol și violare de domiciliu.
“Mă făceam că nu suflu, să nu mă omoare”
Rodica L., în vârstă de 68 de ani, vine de aproape trei ani, noapte de noapte, să aibă grijă de mama ei, în vârstă de aproximativ 90 de ani, care locuiește singură într-o casă de la marginea satului Măzănăești.
Acum două nopți, pe la 3 fără un sfert, a auzit bubuituri în ușă, ca și când ar fi lovit-o cineva cu pumnul. S-a trezit și a stat câteva minute în șir, atentă, să vadă ce se întâmplă.
Cum zgomotele nu s-au mai repetat, Rodica L. și-a luat inima în dinți și a aprins lumina să vadă ce se întâmplă.
“M-am uitat în casă, în tindă, pe hol, n-am văzut nimic. I-am dat mamei o cană de ceai și m-am culcat iară… N-o durat cinci minute și am auzit că s-a spart geamul”, povestește femeia încă în stare de șoc.
A văzut un individ care s-a repezit direct spre patul ei și i-a pus mâna la gură, cerându-i să nu țipe.
“M-am luptat cu el, m-o strâns de gât, m-a trântit jos. Mă nădușeam de acum și atunci am făcut pe moarta…. El m-o tras de mână să vadă dacă mai mișc, dar eu am stat nemișcată… L-am văzut la lumina candelei și l-am cunoscut cine-i. Muscă Nicolai…. Umbla cu lanterna. Mi-o dat foc la patul unde dorm eu, la plapumă, la perna mamei… i-o făcut o izbă și la bătrână. A dat foc și pe hol la niște cârpe. A găsit o sticlă cu motorină și o stropit prin casă, a dat și pe mine… mi-era frică că ard de vie. Mă făceam că nu suflu, să nu mă omoare. S-a făcut un fum în casă de nu mai puteai sta. Când a ieșit și s-a dus, am tras-o pe mama afară și am fugit răcnind la un vecin, care a venit și a stins focul”, ne-a mărturisit Rodica L.
Oamenii din Măzănăești și satele din jur au aflat că un individ deosebit de periculos se află în libertate și mulți dintre cei cu care am stat ieri de vorbă au recunoscut că le este frică.
„Oamenii din sat se tem, care-s singuri, așa, fug și dorm în altă parte…”, ne spune o femeie din sat.
Eliberat din penitenciar, pentru bună purtare
Nicolae Florentin Muscă a fost în ultimii patru ani în închisoare, pentru un viol comis în urmă cu mai mulți ani. A fost eliberat condiționat din penitenciar în toamna anului trecut, pentru bună purtare, având un rest de pedeapsă de aproximativ doi ani.
Tânărul a dispărut de la domiciliu la începutul acestei săptămâni, când șeful de post din Drăgoiești a venit să-l cheme la audieri, fiind trecut încă de la început pe lista suspecților în cazul crimei de la Cornu Luncii, date fiind antecedentele sale penale.
Când a văzut poliția la poartă, Nicolae Florentin Muscă a rupt-o la fugă și de atunci nimeni nu a reușit să-l prindă, ascunzându-se pe câmpurile și dealurile împădurite din zona Cornu Luncii-Horodniceni-Drăgoiești.
Zona a fost înconjurată de polițiști, anchetatorii fiind convinși că prinderea fugarului e doar o chestiune de timp.
Sătenii spun că Muscă este și autorul altor agresiuni sexuale rămase cu autori necunoscuți, informații confirmate și de surse din poliție.
“Fiul meu nu a știut de țigară, de discotecă, de cafea, n-o știut de nimic…”
Ieri dimineață, am dat și de părinții lui Nicolae Florentin Muscă, Rodica și Gheorghe Muscă.
Cu lacrimi în ochi și stânjeniți de situația în care se află, oamenii spun că Nicolae, cel mai mare dintre cei trei copiii ai lor, are probleme de comportament de la vârsta de 14 ani.
“El deodată o înnebunit. Din clasa a 8-a. L-o făcut să preacurvească”, mărturisește Rodică Muscă.
Soțul ei, Gheorghe, explică că fiul său e victima unor vrăji făcute de o femeie din sat, care se răzbună pe ei, pentru un conflict mai vechi.
“Este o țigancă în Gura Humorului, îi dau 1.000 de euro și vă aruncă ceva în ogradă, nu vă dați seama, din om vă fac neom”, exemplifică bărbatul.
Cei doi părinți spun că, de când s-a liberat din penitenciar, fiul lor, Nicolae, a încercat să se reintegreze și s-a pocăit.
“Se ducea la adunare și, zi de zi, la muncă, la pocăiți. Venea frânt în fiecare seară. Fiul meu nu a știut de țigară, de discotecă, de cafea, n-o știut de nimic…”, a mai spus tatăl fugarului.
Rodica și Gheorghe Muscă nu cred că fiul lor a comis crima de la Cornu Luncii și nici nu sunt foarte convinși că a făcut și cele două tentative de omor.
Totuși, cei doi sunt de părere că dacă se va dovedi că fiul lor este vinovat de toate aceste fapte, atunci, locul lui e după gratii.
Cel mai căutat infractor din județ
Zona Horodniceni-Cornu Luncii-Drăgoiești e plină de filtre de poliție.
De duminică, ofițerii Serviciului de Investigații Criminale au făcut nopți albe și au dormit, cu rândul, doar câteva ore, sperând să pună mâna cât mai repede pe cel mai căutat infractor al momentului, din județul Suceava.
Acum două zile, au fost cât pe ce să-l prindă pe Muscă, însă acesta a reușit să scape.
Din informațiile noastre, în palma victimei de la Cornu Luncii s-au găsit mai multe fire de păr, care, cel mai probabil, au fost smulse în timpul luptei cu agresorul care a violat-o și sugrumat-o.
Dacă ADN-ul prelevat din acele fire de păr se va potrivit cu profilul genetic al lui Muscă, atunci probele vor fi de necontestat.
Victima de la Fântâna Mare l-a zgâriat pe față pe agresorul care a încercat să o violeze, iar de sub unghiile femeii au fost de asemenea prelevate probe ADN.
Nu în ultimul rând, în noaptea de marți spre miercuri, atunci când a încercat să o violeze pe Rodica L., atacatorul și-a uitat șapca în casa victimei.
“Persoanele care pot furniza informații care să ducă la reținerea persoanei urmărite sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, a transmis, aseară, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Gabriel Panțiru.