Unul a dat Odaia Deputaților pe o primărie de sat

Un nea deputatu` de prin PSD-ul vestic al țării s-a decis să-și agațe tricoul de parlamentar în cui, optând pentru echipamentul de primar. Chiar în plin mandat. Și notați: omul vrea primar într-un sat, nu primar în mai știu eu ce metropolă. Vrea primar în sat la el.
Cetățeanul acesta de top – chiar nu contează cum îl cheamă – a mai fost primar, dar s-a lăsat, crezând că e mare sfârâială dacă o arde între șmecherii de la Bucale. Acum, că s-a eliberat din nou locul în fruntea localității sale mehedințene Simian, și-a zis să candideze la alegerile din 9 iunie. Deci, adio Parlament!
Îi urăm și noi succes! Se vede că ”decât în Parlament codaș, mai bine-n satul tău fruntaș”. Sau, vorba poetului, ”De ce m-ați dus de lângă voi?”
De altfel, acolo, la Bucale, nici nu era foarte activ. Stătea mai mult și se uita, ca la o nuntă de câini, unde unul e în centrul atenției, iar ceilalți stau pe margine și privesc cu o anumită jale.
Chestiunea e că individul, chiar dacă ar fi vrut să fie activ în Odaia Deputaților, tot nu ar fi putut. Parlamentul e structurat ca o haită de lupi sau un stol de păsări, unde drepturile și ieșitul în evidență aparțin doar masculilor și femelelor alfa și beta. Acolo nu faci ce vrei tu, faci doar ce îți ordonă partidul. Așa votezi și nici gura nu o deschizi fără aprobare. Cei care sunt la periferia haitei sau a stolului se hrănesc ultimii, cum e în orice haită sau stol. Nu e asta frustrare, când tu te-ai dus în Parlament să îmbuci vânat mai gras?
Este logic că marile combinații producătoare de parale aparțin tot masculilor și femelelor alfa și beta din Parlament. Așa că pe domnu` deputat – sireacă inima lui, bre! -, se cuvine să-l înțelegem. Cum să nu regrete el dulceața traiului de primar de comună, unde orice sunător european și bugetar trece prin lăbuța dumisale?

Recomandări

Licitarea locurilor de parcare continuă în Suceava, dar se înființează o comisie de îmbunătățire a regulamentului de atribuire

Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate
Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate

Strângerea de semnături pentru demiterea primarului și a CL, ”înfierată” de conducerea Primăriei Suceava, ca posibilă expunere de date personale

Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat
Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești