Competiție

Universitatea Suceava a deschis ieri cea de-a XVII-a ediție a Concursului Internațional „Hard&Soft”

Competiție: Universitatea Suceava a deschis ieri cea de-a XVII-a ediție a Concursului Internațional „Hard&Soft”

13 echipaje de studenți din universități din țară dar și din străinătate participă zilele acestea la cea de-a XVII-a ediție a Concursului Internațional de Calculatoare „Hard&Soft”, eveniment organizat de Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”.
Instituția de învățământ suceveană este gazda competiției, iar deschiderea evenimentului a fost făcută ieri, de către rectorul universității, Adrian Graur.
La concurs vor participa echipe de studenți din București, Iași, Cluj–Napoca, Timișoara, Oradea și Suceava, dar și din Chișinău, Novi Sad (Serbia), Sarajevo (Bosnia și Herțegovina), Cernăuți, Limoges (Franța).
Juriul competiției este alcătuit din Timothy Hall (președinte), Joe Griffin și John Nelson, profesori la Universitatea Limerick, din Irlanda.
Concursul „Hard&Soft” se adresează studenților seniori, iar aceștia vor lucra timp de cinci zile pe o temă la prima vedere.
Tema concursului, la care echipajele trebuie să lucreze pe parcursul celor cinci zile de competiție, le-a fost prezentată studenților imediat după festivitatea de deschidere a evenimentului. Astfel, studenților li s-a dat să facă un proiect pe o platformă wireless sau bluetooth, pentru a demonstra capacitatea dispozitivelor mobile wireless de a acționa ca senzori.
Cele mai bune proiecte vor fi premiate cu bani și produse IT.

Competiție: Universitatea Suceava a deschis ieri cea de-a XVII-a ediție a Concursului Internațional „Hard&Soft”
Competiție: Universitatea Suceava a deschis ieri cea de-a XVII-a ediție a Concursului Internațional „Hard&Soft”
Competiție: Universitatea Suceava a deschis ieri cea de-a XVII-a ediție a Concursului Internațional „Hard&Soft”
Competiție: Universitatea Suceava a deschis ieri cea de-a XVII-a ediție a Concursului Internațional „Hard&Soft”
Competiție: Universitatea Suceava a deschis ieri cea de-a XVII-a ediție a Concursului Internațional „Hard&Soft”
Competiție: Universitatea Suceava a deschis ieri cea de-a XVII-a ediție a Concursului Internațional „Hard&Soft”

Recomandări

Concursul de Matematică „Cătălin Țigăeru”, ediția XXII, organizat de Zilele Colegiului „Ștefan cel Mare”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”

Zeci de elevi din Suceava, Chișinău și Cernăuți au participat la concursul de recitare a liricii eminesciene „La Putna”

Ana Maria Moglan a câștigat marele premiu al concursului de recitare a liricii eminesciene „La Putna”