Handbal

Universitatea se menține pe poziția secundă și după etapa a 18-a



Etapa cu numărul 18 din seria est a Diviziei A la handbal masculin nu a adus nici o surpriză în cele șase partide disputate sâmbătă și duminică. Universitatea Suceava s-a impus fără probleme pe terenul ultimei clasate și se menține pe poziția a doua a clasamentului la egalitate de puncte, dar cu un golaveraj mai mare față de Știința Municipal Bacău, formație ce-n această rundă a trecut clar, pe teren propriu, de LPS Piatra Neamț, la 19 goluri diferență. Cealaltă reprezentantă a județului Suceava, Clubul Sportiv De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina, a avut cea mai grea deplasare din sezon, pe terenul liderului HC Dobrogea Sud Constanța, unde a pierdut cu 16 – 59. În ciuda acestui rezultat, vicovenii au început în forță disputa cu experimentații jucători constănțeni și au condus cu 3 – 0, dar mai apoi, până la pauză, au reușit să marcheze doar de patru ori, față de 27 de goluri primite. Antrenorul echipei și președintele clubului din Vicovu de Jos, Corneliu Carcea, a intrat și el în teren timp de cinci minute, chiar dacă este cel mai în vârstă jucător legitimat din toate campionatele României la vârsta de 50 de ani, dar s-a accidentat și a ieșit pe bancă, de unde și-a coordonat în continuare echipa.
În etapa viitoare, studenții vor juca marți, 15 martie, pe teren propriu, în compania celor de la Atletico Alexandria, echipă ce a solicitat amânarea meciului cu două zile, în timp ce CSAT Vicov Bucovina va avea un nou meci imposibil, dar acasă, cu Știința Municipal Bacău.
Etapa a 18-a
HC Dobrogea Sud Constanța – CSAT Vicov Bucovina 59 – 16(27 – 7)
Știința Municipal Bacău – LPS Piatra Neamț 41 – 22(21 – 11)
Poli Unistil Iași – CS HC Buzău 2012 29 – 23(13 – 12)
Atletico Alexandria – GSIP Moreni 51 – 27(24 – 11)
CSM Cimentul Bicaz – CS Universitar din Suceava 23 – 49(11 – 27)
CSU Târgoviște – HC Farul Constanța 18 – 39(10 – 18)
Clasament
1. HC Dobrogea Sud 17 17 0 0 705 – 364 51
2. CSU Suceava 17 13 2 2 608 – 365 41
3. Știința Municipal Bacău 16 13 2 1 536 – 332 41
4. Poli Unistil Iași 16 11 0 5 482 – 359 33
5. HC Farul Constanța 17 11 0 6 538 – 454 33
6. CS HC Buzău 2012 16 11 0 5 484 – 412 33
7. ACS Atletico Alexandria 15 6 0 9 437 – 474 18
8. LPS Piatra Neamț 17 5 0 12 357 – 531 15
9. CSM București II 16 6 0 10 348 – 348 12*
10. CSAT Vicov Bucovina 17 5 0 12 361 – 569 12*
11. CSU Târgoviște 14 3 0 11 355 – 558 9
12. GSIP Moreni 17 1 0 16 399 – 679 0*
13. CSM Cimentul Bicaz 17 2 0 15 311 – 476 -1*
Penalizări
* CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina (-2pts nerespectare cerințe vârstă, -1pt nerespectare cerințe număr jucători proprii)
* CSM Cimentul Bicaz (-3pts nerespectare cerințe vârstă, -3pts neprezentare, -1pt nerespectare cerințe număr jucători dublă legitimare)
* CSM București II (-6pts nerespectare cerințe vârstă)
* GSIP Moreni (-3pct neprezentare)



Recomandări