Handbal

Universitatea II a remizat acasă

După o victorie obținută etapa trecută în meciul cu Poli Iași, echipa secundă de handbal a Universității Suceava a remizat pe teren propriu, în partida disputată sâmbătă, cu echipa a doua a Bacăului, scor final 30 – 30. Cu doar două rezerve pe bancă și un sigur portar, Spiridon, ce a jucat deși avea o entorsă la genunchi, sucevenii nu au reușit să se impună, după un joc în care au apărut din nou probleme în apărare, singurul care s-a evidențiat în această fază fiind portarul Spiridon și Ismail. Dacă în prima parte, ambele echipe au fost pe rând la conducere de mai multe ori, din minutul 40 jocul a fost unul foarte echilibrat, în final nici una dintre formații nereușind să-și adjudece cele două puncte.
„Din păcate suferim în continuare în faza defensivă, acolo unde nu reușim să contracarăm acțiunile adversarilor. O evoluție bună a avut-o portarul Spiridon, cel care în ultimele meciuri a arătat o creștere de formă și asta deși a evoluat cu o entorsă la genunchi”, a declarat antrenorul Florin Leuciuc.
1. CSM Brașov 13 9 2 2 396 – 338 20
2. CSM Focșani 13 9 0 4 339 – 321 18
3. LPS Piatra Neamț 13 7 1 5 329 – 333 15
4. CSȘ Bacău 13 6 2 5 372 – 362 14
5. HC Vaslui 13 5 1 7 328 – 362 11
6. Poli iași 13 4 1 8 373 – 387 9
7. Universitatea II Suceava 13 4 1 8 372 – 412 9
8. Universitatea Galați 13 4 0 9 343 – 337 8

Recomandări

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii