Echipa de handbal a Universității Suceava a reușit sâmbătă să câștige manșa tur din semifinalele Challenge Cup în fața luxemburgezilor de la Handball Esch cu scorul de 23-21, după un meci în care au avut parte de mai multe avantaj de șase goluri.
După un început echilibrat, universitarii și-au folosit principalele arme și, pe fondul unui joc în viteză, al unei apărări foarte bune, dar și a intervențiilor salvatoare ale lui Șelaru, s-au distanțat la șase goluri după 15 minute.
Până la pauză sucevenii și-au păstrat un avantajul liniștitor, scorul fiind 12-7.
În partea a doua în jocul Universității au apărut destul de multe greșeli care le-au permis oaspeților să se apropie la două goluri în minutul 39, scor 15-13.
Studenții au revenit din nou în joc, dar și pe tabelă, iar când mai erau zece minute de jucat, aveau din nou șase goluri avans, scor 22-16.
Ultimele cinci minute au aparținut luxemburgezilor care au profitat de precipitarea apărută în jocul gazdelor și s-au apropiat la două goluri, diferență care s-a înregistrat și la final, scor 23-21.
Cu toate că au câștigat manșa tur la două goluri, calificarea în finală urmează să se joace sâmbăta viitoare, în Luxemburg.