Handbal

Universitatea are o deplasare grea pe terenul finalistei din Cupa României, Steaua București



Universitatea are două deplasări în decurs de trei zile
Universitatea are două deplasări în decurs de trei zile

În această seară, de la ora 18.00, echipa de handbal a Universității Suceava va avea un examen dificil pe terenul celor de la Steaua București, echipă ce zilele trecute a pierdut finala Cupei României în fața Politehnicii Timișoara. În meciul tur, steliștii au reușit să se impună la Suceava la trei goluri, 28 – 25, la capătul unui meci în care au condus tot timpul pe tabelă. Față de meciul din prima parte a campionatului, când au lipsit Burlacu și Olariu, iar o parte din handbaliști au evoluat deși erau accidentați, pentru această deplasare, antrenorii Adrian Chiruț și Iulian Andrei au la dispoziție tot lotul de jucători.
„Întâlnim o echipă valoroasă, ce a jucat finala Cupei României, și cu siguranță vom avea un meci dificil. Important este să ne facem jocul și să pregătim cât mai bine meciul cu Făgăraș, mult mai important decât acesta în lupta pentru menținerea în Liga Națională. Avem tot lotul la dispoziție, chiar dacă unii jucători mai acuză mici probleme, și vom vedea la ora meciului cu ce formulă de echipă vom aborda partida”, a explicat antrenorul sucevean, Adrian Chiruț.
După meciul cu Steaua, universitarii vor rămâne în București, până vineri dimineață, când vor pleca la Făgăraș, acolo unde sâmbătă urmează să joace pe terenul echipei locale, o contracandidată la menținerea în primul eșalon.
Etapa a 22-a
AHC Dobrogea Sud – Universitatea Cluj
CS HC Buzău 2012 – CSM București
Minaur Baia Mare – CSM Bacău
Politehnica Timișoara – CSM Făgăraș
Dunărea Călărași – CSM Focșani 2007 (miercuri, 17.30 – TVR HD)
Steaua București – CSU din Suceava
Dinamo București – Potaissa Turda (joi, ora 17.30 – TVR HD)
Clasamentul Ligii Naționale
1. AHC Dobrogea Sud 21 17 0 4 610 514 51
2. CSM București 21 15 2 4 578 497 47
3. AHC Potaissa Turda 21 14 4 3 595 526 46
4. CS Dinamo București 21 13 3 5 635 550 42
5. AHC Dunărea Călărași 21 13 3 5 587 536 42
6. CSA Steaua București 21 13 2 6 588 542 41
7. Politehnica Timișoara 21 11 4 6 559 530 37
8. CSM Focșani 2007 21 11 1 9 549 513 34
9. CS Minaur Baia Mare 21 8 3 10 607 607 27
10. CS HC Buzău 2012 21 6 0 15 520 574 18
11. CSM Făgăraș 21 5 2 14 507 570 17
12. CSU din Suceava 21 4 2 15 497 581 14
13. CSM Bacău 21 4 0 17 550 635 12
14. CS Universitatea Cluj 21 0 0 21 537 744 0
Important
* jocul AHC Potaissa Turda – AHC Dunărea Călărași a fost omologat cu scorul de 10-0 conform hotărârii nr.28 din 06.02.2019 a Comisiei Centrale de Apel



Recomandări