Echipa de handbal a Universității Suceava își continuă drumul către turneul de baraj pentru promovare cu un nou meci în Divizia A, duminică, de la ora 10.30, pe terenul altei echipe universitare, CSU Târgoviște. Sucevenii sunt favoriți la victorie din toate punctele de vedere, mai ales că-n tur s-au impus fără probleme la o diferență de 36 de goluri, scor 53 – 17, după ce la pauză era 27 – 5. Din păcate, echipa din Târgoviște a avut parte de un episod nefericit în tur, după meciul de la Vicovu de Jos, când microbuzul cu care se deplasa a fost implicat într-un grav accident rutier. Astfel, la ieșirea din Râmnicu Sărat, șoferul microbuzului a oprit pentru a remedia niște probleme la motor, iar un tir cu cherestea a lovit microbuzul și l-a târât 10 de metri până într-un șanț, incident în care au murit pe loc trei handbaliști, unul de 19 ani, unul de 20 și unul de 25.
„În acest meci intenționăm să folosim mai mult jucătorii foarte tineri, ce au jucat mai puțin, pentru a căpăta experiență și pentru ca decalajul față de titulari să fie cât mai mic. Vom trata foarte serios acest meci, pentru a nu avea surprize cu accidentările, așa cum s-a mai întâmplat”, a explicat antrenorul Răzvan Bernicu.
Pentru acest meci, din lotul universitar va lipsi Olariu și portarul Cristian Tcaciuc, în timp ce Vele a revenit după o săptămână de pauză. După meciul de la Târgoviște, Universitatea va avea pauză până pe 17 aprilie, deoarece în etapa viitoare avea programat un meci cu echipa ce s-a retras, HC Teleorman Alexandria, iar mai apoi toate echipele intră în pauză. În această perioadă, sucevenii au perfectat unul sau două meciuri de pregătire cu echipa din prima ligă, CSM Focșani 2007 pe 8 și 9 aprilie la Suceava, dar și alte două meciuri cu o echipă din primul eșalon sau cu Știința Bacău.
Etapa a 20-a
Știința Municipal Bacău – HC Dobrogea Sud
Atletico Alexandria – LPS Piatra Neamț
CSU Târgoviște – CSU Suceava
Poli Unistil Iași – CSM București II
CSM Cimentul Bicaz – CSAT Vicov Bucovina
HC Buzău 2012 – HC Farul Constanța
Clasament
1. HC Dobrogea Sud 18 18 0 0 747 – 395 54
2. CSU Suceava 18 14 2 2 655 – 383 44
3. Știința Municipal Bacău 17 14 2 1 588 – 354 44
4. CS HC Buzău 2012 17 12 0 5 518 – 440 36
5. Poli Unistil Iași 17 11 0 6 513 – 401 33
6. HC Farul Constanța 17 11 0 6 538 – 454 33
7. ACS Atletico Alexandria 16 6 0 10 455 – 521 18
8. LPS Piatra Neamț 18 6 0 12 391 – 553 18
9. CSM București II 17 6 0 11 376 – 382 12*
10. CSU Târgoviște 15 4 0 11 386 – 584 12
11. CSAT Vicov Bucovina 18 5 0 13 383 – 621 12*
12. GSIP Moreni 18 1 0 17 425 – 710 0*
13. CSM Cimentul Bicaz 18 2 0 16 333 – 510 -1*
Penalizări
* CSM Cimentul Bicaz (-3pts nerespectare cerințe vârstă, -3pts neprezentare, -1pts nerespectare cerințe număr jucători dublă legitimare)
* CSM București II (-6pts nerespectare cerințe vârstă)
* CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina (-2pts nerespectare cerințe vârstă, -1pts nerespectare cerințe număr jucători proprii)
*GSIP Moreni(-3pts neprezentare)
Handbal
Universitatea are o deplasare facilă la Târgoviște
