Handbal

Universitatea a făcut un prim pas spre Liga Națională



Universitatea a făcut un prim pas spre Liga Națională
Universitatea a făcut un prim pas spre Liga Națională

Echipa de handbal a Universității Suceava a debutat cu dreptul aseară, în primul meci al barajului pentru promovarea în Liga Națională, după ce s-a impus în fața celor de la CSM Satu Mare cu scorul de 35 la 27. Echipa pregătită de Adrian Chiruț a început meciul în forță și după 13 minute conducea cu 7-4. În minutul 20, sucevenii aveau 12-6, dar până la pauză adversarii s-au apropiat la doar două goluri, scor 14-12. În partea a doua, Universitatea a reușit să-și facă jocul mult mai bine, iar cu 15 minute înainte de final conducea la 6 goluri. În ultima parte, elevii lui Adrian Chiruț și-au menținut avantajul și s-au impus în final la 8 goluri diferență.
„Felicit toți jucătorii pentru modul în care s-au dăruit în acest meci, chiar dacă uneori, din dorința de a câștiga, au comis câteva greșeli neforțate. Echipa a dat dovadă de maturitate în acest meci și cred că în partea secundă a demonstrat că putem spera la promovare, cu toate că am făcut mai multe schimbări în garnitură. Trebuie să ne refacem cât mai repede și să ne pregătim cât mai bine pentru meciul decisiv cu Focșani”, a declarat antrenorul Adrian Chiruț.
Pentru Universitatea Suceava au marcat: Cristi Bursuc (1), Burlacu (3), Petrea (2), Olariu (2), Aldica (3), Leonard Acatrinei (1), Costea (4), Preda (5), Velea (3), Rareș Bursuc (5) și Baican (6).
Sâmbătă, de la ora 19.00, Universitatea joacă meciul decisiv de promovare în Liga Națională împotriva CSM Focșani.



Recomandări