Handbal

Universitatea a cedat în fața campioanei



HCM Constanţa a făcut la Suceava cel mai bun meci din tur
HCM Constanţa a făcut la Suceava cel mai bun meci din tur

– În ultima etapă din turul Ligii Naționale de Handbal, CS Universitatea Suceava a pierdut pe teren propriu în fața campioanei României, HCM Constanța, scor 28-30 (13 – 16)
Ieri, în ultimul meci din tur, dar și din 2007, echipa locală CS Universitatea Suceava a fost învinsă pe teren propriu de campioana en-titre, HCM Constanța, scor final 28 – 30.
Deși își doreau foarte mult victoria în această întâlnire, studenții nu au putut trece de o echipă a Constanței care a făcut cel mai bun meci din tur la Suceava.
Partida a început într-o notă de tensiune și echilibru, cele două echipe nereușind să se desprindă la mai mult de două goluri.
Bibirig, accidentat.
Din păcate, după numai 15 minute de joc, Universitatea rămâne fără cel mai bun om al său, Leonard Bibirig, cel care a suferit o ruptură musculară în zona inghinală și nu a mai putut continua meciul.
Fără Bibirig, apărarea universitarilor este parcă mai vulnerabilă, lucru de care profită din plin experimentații jucători de la Constanța, astfel că la pauză oaspeții intră la vestiare cu un avantaj de trei goluri, scor 13 – 16.
Începutul reprizei secunde aparține oaspeților, care cu ajutorul intervențiilor foarte bune ale portarului naționalei, Ionuț Stănescu, se distanțează la cinci goluri. În minutul 35, tabela arăta scorul de 14 la 19.
Elevii lui Petru Ghervan și Leonard Bibirig încearcă să recupereze din diferență, dar în următoarele 10 minute oaspeții reușesc să mențină avantajul, după ce au reușit să marcheze chiar și în patru jucători.
Sucevenii reușesc totuși să se apropie la două goluri în minutul 54, 23 – 25, scor ce anunța un final nebunesc de joc. Din păcate, studenții au șansa să vină la un singur gol în urma Constanței, dar lipsa de concentrare și greșelile individuale nu le permit acest lucru, meciul încheindu-se la scorul de 28 – 30 în favoarea HCM-ului, care prin această victorie urcă pe locul patru și se mențin în lupta pentru titlu.
Ghinion.
„Din păcate am avut ghinionul să jucăm cu campioana României tocmai în momentul în care și-a regăsit ritmul, după un început slab de campionat. Lipsa lui Bibirig din teren, dar și greșelile individuale, în apărare și atac, au făcut să trecem peste o victorie în premieră în fața campioanei României. În ciuda acestor două puncte pierdute am reușit să ne îndeplinim obiectivul pentru turul de campionat, adică să terminăm în primele șase echipe, și asta deși prima parte a campionatului a fost una foarte dificilă”, a declarat antrenorul Universității, Petru Ghervan.
După 13 meciuri disputate în acest tur de campionat, sucevenii au reușit să acumuleze 15 puncte și ocupă poziția a șasea în clasament, la un punct diferență de următoarele două clasate, Dinamo București și Minaur Baia Mare.
Altercații între suporteri și forțele de ordine
Din păcate, spectacolul sportiv din teren a fost umbrit pe alocuri de câteva altercații între galeria oaspeților și forțele de ordine, dar și între cele două galerii.
Puși pe scandal încă de la început, suporterii Constanței au fost la un pas să-l lovească pe arbitru, după ce a acesta a eliminat un jucător din tabăra HCM-ului pentru proteste.
Polițiștii comunitari și jandarmii au intervenit pentru a calma situația, dar totul s-a transformat într-o încăierare între aceștia și fanii campioanei.
Totuși, situația s-a calmat destul de repede și jocul a putut continua.
Momentul de liniște a ținut doar până la pauză, atunci când constănțenii au năvălit în teren pentru a se lua la bătaie cu galeria Universității.
Din fericire, acest conflict spontan nu a luat amploare, forțele de ordine intervenind pentru a calma spiritele.
Conform organizatorilor meciului de ieri, suporterii de la malul mării au venit fără să anunțe pe nimeni, așa cu era normal conform regulamentului FRH, care stipulează faptul că o echipă vizitatoare trebuie să anunțe cu șapte zile înainte dacă vine cu suporteri, tocmai pentru a se lua măsuri suplimentare de securitate.
Clasamentul Ligii Naționale de Handbal
1. Steaua MFA București 13 11 1 1 422 – 356 23
2. UCM Reșița 13 9 0 4 426 – 387 18
3. Știința Municipal Bacău 13 8 2 3 391 – 374 18
4. HCM Constanța 13 7 3 3 357 – 331 17
5. HC Odorhei 13 7 2 4 360 – 357 16
6. CS Universitatea Suceava 13 6 3 4 374 – 347 15
7. Dinamo Baumit București 13 7 0 6 367 – 360 14
8. Minaur Baia Mare 13 6 2 5 366 – 361 14
9. CSM Medgidia 13 6 1 6 364 – 368 13
10. CSM D&C Oradea 13 4 2 7 358 – 375 10
11. CS Univ. Poli. Timișoara 13 5 0 8 324 – 329 10
12. Energ. Pandurii Tg. Jiu 13 5 0 8 333 – 353 10
13. Uztel Ploiești 13 2 0 11 316 – 378 4
14. Romvag Caracal 13 0 0 13 307 – 389 0
Foto Marius ȘUIU



Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului
CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului