Handbal, Challenge Cup

Universitarii vor juca cu italienii de la United Bologna



Pentru un meci de handbal în condiții optime, Federația Internațională de Handbal vrea mai multă lumină
Pentru un meci de handbal în condiții optime, Federația Internațională de Handbal vrea mai multă lumină

Aflată în premieră într-o cupă europeană, echipa locală de handbal CS Universitatea Suceava va debuta în Challenge Cup împotriva echipei italiene United Bologna. Sucevenii au aflat pe cine vor întâlni în turul trei al acestei competiții după tragerea la sorți ce a avut loc ieri la amiază, la Federația Europeană de Handbal.
Viitorii adversari ai studenților au trei ani de experiență în cupele europene, anul trecut fiind eliminați din turul trei al Cupei Cupelor de semifinalista acestei competiții, formația spaniolă, BM Valladolid.
„Dacă ne luăm după buget și experiență în cupele europene putem spune în primă fază că italienii pornesc cu prima șansă la calificarea în următorul act, dar această presupunere este doar relativă deoarece nu avem prea multe date. În continuare va trebui să ne informăm dacă au aceeași bancă tehnică, pentru a ști dacă și-au păstrat stilul de joc, dar și să vedem cum sunt acoperiți pe posturi, în urma plecărilor sau venirilor de jucători”, a declarat după tragerea la sori antrenorul sucevean, Petru Ghervan.
Tot din informațiile de pe site-ul federației europene, studenții au aflat că United Bologna este o echipă ce are în componență și jucători din afara Italiei, mai exact doi croați, un macedonean, un lituanian și un ceh. Meciul tur se va desfășura în Italia, pe 15 – 16 noiembrie, la o săptămână după urmând să se joace returul la Suceava, dar asta numai în cazul în care federația europeană va aproba acest lucru.
Iluminatul sălii LPS, cea mai acută problemă În efortul de a aduce sala LPS la cerințele Federației Europene de Handbal, oficialii clubului Universitatea s-au întâlnit ieri cu reprezentanții Primăriei Suceava, Autorității de Sănătate Publică Suceava, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar și a câtorva firme specializate în astfel de lucrări pentru a identifica modificările ce trebuiesc realizate.
În urma studierii posibilităților de modernizare, cea mai costisitoare investiție va fi schimbarea întregului sistem de iluminat al sălii și asta deoarece, cel existent este mult prea slab pentru a asigura o intensitate a luminii de 820 de lucși la nivelul suprafeței de joc. Spre finalul acestei săptămâni cei implicați în modernizarea sălii vor mai avea o întâlnire pentru a stabili exact costurile lucrărilor, săptămâna viitoare fiind deja programată începerea lucrărilor.



Recomandări