Universitarii primesc vizita Potaissei Turda în Liga Zimbrilor

Universitarii pregătesc intens confruntarea cu Potaissa

Iubitorii handbalului din Suceava așteaptă nerăbdători confruntarea dintre CSU Suceava și Potaissa Turda din etapa a IX-a a Ligii Naționale de handbal masculin, în condițiile în care de la precedentul joc susținut pe teren propriu de către trupa pregătită de Bogdan Șoldănescu au trecut mai bine de șase săptămâni. Testul se anunță unul foarte dificil pentru universitari, care l-au pierdut pentru următoarele șase luni pe coordonatorul de joc Balazs Botond, operat recent la ligamentele gleznei stângi. Potaissa este o formație solidă, care a terminat mai tot timpul pe podiumul Ligii Zimbrilor în ultimii ani, de aceea sperăm ca ardelenii să resimtă sâmbătă, în sala „Dumitru Bernicu”, oboseala acumulată după partida din desplasare, cu germanii de la Flensburg, disputată marți.

În afara lui Balazs Botond, sucevenii nu vor putea conta nici pe aportul lui Codrin Radu și Sergiu Makaria, și ei accidentați.

Meciul CSU Suceava – Potaissa Turda se va juca sâmbătă, 22 noiembrie, cu începere de la ora 17.30.

Clasament

1 HC Buzău 7 6 1 0 230-217 13

2 Dinamo București 7 5 0 2 240-181 10

3 Potaissa Turda 7 5 0 2 215-196 10

4 SCM Poli Timișoara 7 5 0 2 218-202 10

5 CSM Vaslui 7 4 0 3 217-216 8

6 CSM București 7 3 1 3 195-200 7

7 Minaur Baia Mare 6 2 2 2 162-160 6

8 CSU Suceava 6 3 0 3 200-199 6

9 CSM Constanța 7 1 1 5 194-217 3

10 Universitatea Cluj 8 1 1 6 220-251 3

11 CSM Sighișoara 7 0 0 7 180-232 0

Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Stabilizarea datoriei publice – implicații pentru nivelul adecvat al deficitului bugetar primar

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului