Handbal

Universitarii mai au un singur test înaintea barajului pentru promovare



În weekend s-a disputat penultima etapă din returul Diviziei A la handbal masculin în seria A. Echipa Universității Suceava a evoluat în această rundă cu câteva zile mai repede, mai exact marți, 10 mai, când s-a impus fără probleme pe teren propriu în fața ultimei clasate cu scorul de 64 – 30, după ce la pauză era 31 – 18. Duminică, cealaltă reprezentantă a județului Suceava, CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina, a câștigat meciul de pe teren propriu cu CSM II București cu scorul de 10 – 0, prin neprezentarea oaspeților. Echipa din Capitală nu a mai venit la Vicovu de Jos, deoarece are în componență mulți juniori I ce au fost prinși la turneul semifinal al Campionatului Național rezervat acestei categorii de vârstă. Sâmbătă, universitarii vor evolua în ultima etapă pe terenul celor de la Poli Unistil Iași într-un meci de palmares, deoarece, indiferent de rezultat, echipa pregătită de Adrian Chiruț nu mai are cum să piardă locul III, ultimul ce duce la turneul de baraj pentru promovare. Studenții vor lupta pentru promovarea în Liga Națională în perioada 25 – 29 mai, la Brașov, unde vor fi prezente locurile 11 și 12 din primul eșalon, dar și echipele de pe locurile II și III din ambele serii ale Diviziei A.
CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina va încheia acest sezon cu o deplasare dificilă la malul mării, pe terenul echipei de pe locul IV, HC Farul Constanța.
Etapa 25
CSU Suceava – GSIP Moreni 64 – 30(31 – 18)
HC Dobrogea Sud – CS HC Buzău 2012 53 – 39(22 – 12)
CSAT Vicov Bucovina – CSM București II 10 – 0 (neprezentare)
Atletico Alexandria – Poli Unistil Iași 24 – 23(14 – 10)
CSM Cimentul Bicaz – CSU Târgoviște 40 – 27(19 – 12)
LPS Piatra Neamț – HC Farul Constanța 22 – 26(11 – 13)
Clasament
1. HC Dobrogea Sud 23 23 0 0 1008 – 532 69
2. Știința Municipal Bacău 23 19 2 2 862 – 495 59
3. CSU Suceava 23 18 2 3 818 – 480 56
4. HC Farul Constanța 23 15 1 7 712 – 589 46
5. CS HC Buzău 2012 22 15 1 6 653 – 567 46
6. Poli Unistil Iași 23 14 0 9 702 – 552 42
7. ACS Atletico Alexandria 23 12 0 11 650 – 669 36
8. LPS Piatra Neamț 22 7 0 15 442 – 619 18*
9. CSAT Vicov Bucovina 22 7 0 15 497 – 730 18*
10. CSU Târgoviște 23 5 0 18 560 – 931 15
11. CSM București II 22 6 0 16 368 – 410 7*
12. CSM Cimentul Bicaz 24 3 0 21 479 – 775 1*
13. GSIP Moreni 23 1 0 22 569 – 971 0*
Penalizări
* CSM Cimentul Bicaz (-4pts nerespectare cerințe vârstă, -3pts neprezentare, -1pt nerespectare cerințe număr jucători dublă legitimare)
* CSM București II (-11pts nerespectare cerințe vârstă)
* CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina (-2pts nerespectare cerințe vârstă, -1pt nerespectare cerințe număr jucători proprii)
*GSIP Moreni (-3pts neprezentare)
*LPS Piatra Neamț (-3pts neprezentare)



Recomandări